sperjur, ~ă [At: HELIADE, O. I, 314 / V: (înv) ~iu sn, ~rgiur a, s, par~ a, s, per~ a, s, perjuriu a, s / Pl: ~i, ~e, (5-8) ~uri / E: it spergiuro; parjur < fr porjure, perjuriu < lat perjurus, -a, -um] 1-4 smf, a (Persoană) care jură fals sau care își calcă jurământul. 5 sn Jurământ fals Si: (îvr) sperjurare (1). 6 Încălcare a jurământului făcut Si: (îvr) sperjurare (2). 7 sn (Spc) Jurământ fals făcut în fața justiției Si: (îvr) sperjurare (3). 8 sn (Spc) Infracțiune comisă, în cadrul legislațiilor care admit jurământul ca mijloc de probă, de o persoană care jură fals în fața justiției Si: (îvr) sperjurare (4).