11 definiții pentru sorbitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SORBITÚRĂ, sorbituri, s. f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o dată; înghițitură, dușcă. 2. (Reg.) Mâncare lichidă; zeamă, supă, ciorbă. – Sorbi + suf. -tură.

SORBITÚRĂ, sorbituri, s. f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o dată; înghițitură, dușcă. 2. (Reg.) Mâncare lichidă; zeamă, supă, ciorbă. – Sorbi + suf. -tură.

SORBITÚRĂ, sorbituri, s. f. 1. Faptul de a sorbi, sorbire, absorbire. Simți că un oarecare lucru, un fel de sorbitură îl trăgea și îl tot mișca din loc... unde venea, măre vericule, asupra lui năbădăioasa de scorpie, și tot sugea văzduhul, ca să tragă într-însa și pe bietul George. ISPIRESCU, L. 138. Trăgînd din cînd în cînd, cu sorbituri zgomotoase, cîte o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte. EMINESCU, N. 37. ♦ Cantitate de lichid sorbit dintr-o dată; înghițitură, dușcă. O dată cu primele sorbituri șirul vorbelor începea a curge. ARDELEANU, D. 26. Fragedul arhaism al acestui «cîntic de lume» va fi ca o sorbitură de apă limpede și răcoroasă. ODOBESCU, S. III 122. ◊ Loc. adv. Dintr-o (singură) sorbitură = dintr-o singură înghițitură, dintr-o dată. Mă roșii ca focul, și dintr-o sorbitură înghiții tot salepul. DELAVRANCEA, H. T. 282. Setilă, dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. 2. (Regional) Mîncare lichidă; zeamă, ciorbă, supă; sorbeală. O femeie c-o oală, în care avea și ea, sărmana, ceva sorbitură. MARIAN, O. I 229. Cum s-a pus sorbitura, toți cei adunați se așază la masă. id. NA. 230.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sorbitúră s. f., g.-d. art. sorbitúrii; pl. sorbitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SORBITÚRĂ s. 1. sorbire, sorbit, (reg.) sorbeală. (Dintr-o ~.) 2. dușcă, gât, gură, înghițitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)

SORBITÚRĂ s. v. supă, udătură.

SORBITÚRĂ ~i f. 1) Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o dată. * Dintr-o ~ dintr-o dată. 2) Mâncare lichidă (zeamă, supă, ciorbă). /a sorbi + suf. ~tură

sorbitură f. 1. rezultatul sorbirii; 2. ceea ce se soarbe, băutură: bucate și sorbituri gustoase; 3. dușcă: dintr’o sorbitură.

sorbitúră f., pl. ĭ. Modu de a sorbi, înghițitură sorbită: din cîteva sorbiturĭ a golit ceașca. Fertură, udătură, mîncare ferbinte care se soarbe (ca cĭorba, supa). V. uscătură.

sorbitúră s. f., g.-d. art. sorbitúrii; pl. sorbitúri

sorbitu s. v. SUPĂ. UDĂTURĂ.

SORBITU s. 1. sorbire, sorbit, (reg.) sorbeală. (Dintr-o ~.) dușcă, gît, gură, înghițitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)

Intrare: sorbitură
sorbitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sorbitu
  • sorbitura
plural
  • sorbituri
  • sorbiturile
genitiv-dativ singular
  • sorbituri
  • sorbiturii
plural
  • sorbituri
  • sorbiturilor
vocativ singular
plural