13 definiții pentru socotință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre, voință. – Socoti + suf. -ință.

socotință sf [At: CORESI, EV. 436 / Pl: ~țe, ~ți / E: socoti + -ință] 1 (Înv) Prețuire. 2 (Îlv) A-i face (cuiva) ~ A prețui. 3 (Îlv) A lua (sau a se pune) în (sau întru) ~ A lua în considerare. 4 (Înv) Atenție (8). 5 (Înv) Îngrijire. 6 (Înv; pex) Ocrotire. 7 (Îvp) Socoteală (4). 8 (Înv) Numărătoare. 9 Recensământ. 10 (Îvp) Judecată. 11 (Îvp) Chibzuință (3). 12 (Îvr; îlpp) Cu ~ța Cu știrea …. 13-16 (Îljv) Cu sau fără (de) ~ (Ne)chibzuit. 17 (Înv; îlv) A face ~ A judeca. 18 (Înv) Rațiune1. 19 (Înv) Rost1. 20-23 (Îljv) Cu sau fără (nici de o) ~ Cu sau fără rost1. 24-27 (Îal) (Cu sau fără) alegere. 28 (Îvp) Părere. 29 (Înv; îlv) A fi de ~ A socoti (42). 30 (Rar; îe) A avea altă ~ A fi de altă părere. 31 (Reg) Credință populară. 32 (Reg) Superstiție. 33 (Înv) Intenție. 34 (Înv) Plan.

SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre. Voință. – Socoti + suf. -ință.

SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Opinie, părere. Ion-vodă avea o credință și o socotință: că țara-i mai tare decît oștile năimite. SADOVEANU, N. P. 11. Socotința mea este să închipuim niște întrebări atît de grele, încît să nu le poată tălmăci. NEGRUZZI, S. I 12. Și eu sînt de această socotință, fătul mieu. DRĂGHICI, R. 73. ♦ Idee, gînd. Fiind rupt de foame, venea cu socotință că... poate are vro bucată de pîine să i-o dea. ȘEZ. III 132. 2. Judecată sănătoasă, chibzuială, măsură. V. socoteală (4). Unde nu e socotință, socoteala merge rău. PANN, P. V. II 49. Cum de ai așa răbdare Pentr-un cutezător... Om fără de socotință. TEODORESCU, P. P. 106. 3. Minte, rațiune. Viindu-i în socotință că el... nu cunoștea încă nici cea mai mică parte a acestuia, au zis în sineși. DRĂGHICI, R. 154. 4. Hotărîre, voință. Hotărînd din toată inima că-și va schimba socotința și că niciodată va mai urma lucru ce va cunoaște că nu ar fi spre bine. DRĂGHICI, R. 38.

SOCOTÍNȚĂ ~e f. înv. pop. 1) Opinie a unei persoane despre cineva sau ceva; judecată; părere. 2) Cumpănire atentă a lucrurilor; judecată dreaptă. 3) Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și relațiile dintre fenomene; intelect; rațiune. /a socoti + ~ință

socotință f. chibzuință, părere.

socotínță f., pl. e (d. socotesc, ca chibzuință d. chibzuĭesc). Socoteală, reflexiune, chibzuință: a lucra cu socotință. Opiniune, credință: după socotința mea. Vechĭ. lntențiune: cu rea socotință. îngrijire: socotința bolnavilor. Stimă, atențiune: a-ĭ face cuĭva socotință, a avea socotință din partea cuĭva.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

socotínță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe

socotínță s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOCOTÍNȚĂ s. v. chibzuială.

SOCOTÍNȚĂ s. v. apreciere, atenție, băgare de seamă, calcul, cinste, cinstire, circumspecție, considerație, gând, grijă, idee, intenție, judecată, luare-aminte, minte, numărare, numărat, numărătoare, onoare, opinie, părere, plan, precauție, prețuire, prevedere, proiect, prudență, punct de vedere, raționament, rațiune, respect, socoteală, stimă, trecere, vază.

SOCOTINȚĂ s. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scurnpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Demonstrează multă ~.)

socotință s. v. APRECIERE. ATENȚIE. BĂGARE DE SEAMĂ. CALCUL. CINSTE. CINSTIRE. CIRCUMSPECȚIE. CONSIDERAȚIE. GÎND. GRIJĂ. IDEE. INTENȚIE. JUDECATĂ. LUARE-AMINTE. MINTE. NUMĂRARE. NUMĂRAT. NUMĂRĂTOARE. ONOARE. OPINIE. PĂRERE. PLAN. PRECAUȚIE. PREȚUIRE. PREVEDERE. PROIECT. PRUDENȚĂ. PUNCT DE VEDERE. RAȚIONAMENT. RAȚIUNE. RESPECT. SOCOTEALĂ. STIMĂ. TRECERE. VAZĂ.

Intrare: socotință
socotință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • socotință
  • socotința
plural
  • socotințe
  • socotințele
genitiv-dativ singular
  • socotințe
  • socotinței
plural
  • socotințe
  • socotințelor
vocativ singular
plural