SNOB, SNOÁBĂ, snobi, snoabe, s. m. și f. Persoană care admiră fără discernămînt și în chip exagerat tot ce e la modă. Snobii alergau din toate părțile Americii. RALEA, O. 151. A venit din Paris, unde petrecuse mulți ani, un fecior de bani gata, legat cu toți snobii și băieții de petrecere. SADOVEANU, E. 172. Pare-se că snobii pe care îi admira acum aveau un stil al lor, pe care eu nu-l aveam. CAMIL PETRESCU, U. N. 97.

snob s. m. 1. Persoană care admiră, încearcă să imite și să se asocieze cu ceea ce consideră ca fiind înalta societate. 2. Persoană care are tendința să-i respingă sau să-i ignore pe cei pe care din clasele sociale inferioare sau cu nivel de școlarizare mai scăzut. – Din engl. snob

SNOB, -OÁBĂ s.m. și f. Persoană care admiră fără rezervă tot ceea ce este la modă. [< fr., engl. snob].

SNOB, -OÁBĂ s. m. f. cel care admiră fără rezervă tot ceea ce este la modă. (< fr. snob)

SNOB ~oábă (~óbi, ~oábe) m. și f. Persoană care admiră și imită fără discernământ moda, manierele și opiniile persoanelor din sferele înalte. /<fr., engl. snob

snob m. cel ce face pe nobil (fără a avea talentul și mijloacele).

*snob m. (fr. snob, d. engl. snob, id., și „cîrpacĭ, ucenic de cizmărie”. Se zice și că la universitatea din Cambridge, după numele studenților nenobilĭ, se scria sine nobilitate, lat. „fără boĭerie”, prescurtat snob, și de acĭ înț. actual). Acela care admiră fără să priceapă și se preface că pricepe, acela care se ține prostește de modă orĭ de obiceiurĭ prosteștĭ. – Fem. snobă, pl. e.

snob adj. m., s. m., pl. snobi; adj. f., s. f. snoábă, pl. snoábe

snob s. m., adj. m., pl. snobi; f. sg. snoábă, g.-d. art. snoábei, pl. snoábe

snob

SNOB adj. (rar) snobistic. (Gest ~.)

SNOB adj. (rar) snobistic. (O atitudine ~.)