SIPICĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, folosită în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. šipŭkŭ „trandafir”.

sipică sf [At: BRANDZA, FL. 258 / V: (înv) ~ită, și~ / Pl: ~ici / E: ns cf bg шипка] 1 Plantă cu tulpina glabră, cu frunze lungi, crestate pe margine, cu flori galbene sau roșietice Si: (reg) ruini, năsturaș-de-bube (Scabiosa ochroleuca). 2 (Bot; reg) Mușcatul-dracului (Scabiosa lucida). 3 (Bot; reg) Mușcata-dracului (Scabiosa atropurpurea). 4 Plantă cu tulpina ramificată, cu frunze penate și cu flori albe sau albăstrii Si: (reg) bărburel (Cephalaria transsilvanica). 5 (Reg) Planta Cephalaria uralensis. 6 (Bot; reg) Măceș (Rosa canina). 7 (Bot; Mun) Lămâiță (Philadelphus coronorius).

SIPICĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, întrebuințată în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. šipŭkŭ „trandafir”.

SIPICĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee: a) plantă cu tulpina ramificată, cu frunze spintecate și cu flori albe-albăstrui dispuse în capitule (Cephalaria transilvanica); b) plantă cu flori, compuse din capitule gălbui-roșietice, întrebuințată ca plantă medicinală (Scabiosa ochrolenca). Erau păduri cu luminișuri largi, creștea sipica înaltă cît omul, nu te vedeai din ea. STANCU, D. 333. Foaie verde de sipică. TEODORESCU, P. P. 323.

SIPICĂ ~ci f. 1) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, păroase, adânc crestate, și flori mărunte, de culoare albă-albăstruie, grupate în inflorescențe globuloase. 2) Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri moi în partea inferioară, cu frunze penate și cu flori de culoare galben-roșcată, ce crește prin fânețe. /<sl. šipuku

sipică f. plantă cu florile gălbenii, rar roșiatice, crește prin poieni și fânețe (Scabiosa ochroleuca). [Slav. SĬPŬKŬ, măcieș].

sipícă f, pl. ĭ (vsl. šĭpŭkŭ, šipokŭ, trandafir, bg. šipka, trandafir, rus. šipóvnik, măcieș). O burušană dipsacee cu florĭ gălbuĭ saŭ roșiatiee dispuse în capitule (scabiosa ochroleuca) și liliachiĭ saŭ albăstruĭ (cephalaria transilvanica). V. scabioasă.

sipită^[1] sf vz sipică corectat(ă)

șipică sf vz sipică

sipică s. f., g.-d. art. sipicii; pl. sipici

sipică s. f., g.-d. art. sipicii; pl. sipici

sipică s. f., g.-d. art. sipicii; pl. sipici

SIPICĂ s. v. măceș, mușcatul-dracului, sirinderică, trandafir sălbatic.

SIPICĂ s. (BOT.) 1. (Cephalaria transsilvanica) (reg.) bărburel. 2. (Scabiosa ochroleuca) (reg.) rueni (pl.), năsturaș-de-bube.

SIPICĂ s. (BOT.) 1. (Cephalaria transsilvanica) (reg.) bărburel. 2. (Scabiosa ochroleuca) (reg.) rueni (pl.), năsturaș-de-bube.

sipică s. v. MĂCEȘ. MUȘCATUL-DRACULUI. SIRINDERICĂ. TRANDAFIR SĂLBATIC.

sipică (-ci), s. f. – Plantă (Scabiosa ochroleuca). Bg. sipka „variolă” (Conev 49), cf. numele științific al plantei. Legătura cu sl. sipikŭ „trandafir” (Cihac, II, 345) nu este probabilă.

SCABIOSA L., MUȘCATA DRACULUI, SIPICĂ, SCABIOZĂ, fam. Dipsacaceae. Gen originar din zonele temperate ale globului, rar în regiuni tropicale, mai ales în regiuni mediteraneene, cca. 78 specii, erbacee, rar sufrutescente, anuale, bienale sau vivace, pubescente, rar glabre, pînă la 1 m înălțime. Frunze, de obicei, partite. Flori mici, foliolelele involucrului ce le înconjoară așezate pe 1-2 rînduri, întinse ca o stea (caliciul extern cu 8 coaste, limb rotund sau campanulat, pergamentos, cel interior poartă în vîrf 5 peri în formă de raze, corolă cu 5 crestături, foarte rar 4-6, stigmat segmentat, 4 stamine, rar 2). Fruct achemă.