10 definiții pentru sin (fiu)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SIN1 s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ.

sin1 sms [At: (a. 1559-1560) ap. SCL 1974, 162 / V: sân / E: slv сынъ синъ] 1 (Înv; precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu(ul lui)... 2 (Mar) Fin2 (1). 3 (Mar) Nepot.

SIN1 s. m. invar. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ.

SIN2 s. m. invar. (Astăzi popular) Particulă întrebuințată înaintea numelui de botez al tatălui și intrînd în componența numelui de familie al copiilor; fiul lui... Voinea sin Voinea a murit de curînd. STANCU, D. 46.

sin m. pop. fiu (înlocuește numele familiei la țărani): Ion sin Gheorghe, Ilie sin Mitru. [Slav. SYNŬ, fiu].

1) sin m. (vsl. rus. syn, fiu, bg. sîrb. sin; germ. sohn). Particulă care arată descendenta: Ion sin Mihai (Astăzĭ se zice maĭ mult despre Jidanĭ, de multe orĭ c’o nuanță de ironie: Leĭba sin Avrum, Mehălă sin Dudl, Nuhăm sin Ițic). V. zet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sin s. m. Fiul lui. – Var. sîn. Sl. synŭ (Cihac, II, 344), cf. bg., sb. sin. Termen de cancelarie, înv. (sec. XVII-XIX), fără uz oral.

Intrare: sin (fiu)
sin1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sin
  • sinul
  • sinu‑
plural
  • sini
  • sinii
genitiv-dativ singular
  • sin
  • sinului
plural
  • sini
  • sinilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sin (fiu)

etimologie: