5 definiții pentru simplocă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SIMPLÓCĂ s.f. Procedeu retoric constând din reunirea anaforei cu epifora, astfel încât în mai multe fraze consecutive cuvântul de la început și, respectiv, cel de la sfârșit rămân aceleași. [< fr. symploque, cf. gr. symploke].

SIMPLÓCĂ s. f. figură de stil constând din reunirea anaforei cu epifora, astfel încât în mai multe fraze consecutive cuvântul de la început este același cu cel de la sfârșit. (< fr. symploque, gr. symploke)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

símplocă s. f., g.-d. art. símplocii

símplocă s. f., g.-d. art. simplócii


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

simplocă (gr. symploke „înlănțuire”), figură care constă din împletirea între anaforă și epiforă, adică propoziția (fraza) ori versul începe cu același cuvânt (grup de cuvinte), ca o anaforă, și se termină cu același cuvânt (grup de cuvinte), ca o epiforă: x...y / x...y / (R): „Vezi lumile urzindu-se, popoare de stele aprinzându-se și alergând pe căile fără urmă ale infinitului – și n-auzi nimic. Vezi munții înălțându-se, întunecimi de codri crescând să-i învăluie – și n-auzi nimic”. (A. Vlahuță) Sin. complexiune (lat. complexio „reunire”), sin. excviziție.

Intrare: simplocă
simplocă substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • simplocă
  • simploca
plural
genitiv-dativ singular
  • simploci
  • simplocii
plural
vocativ singular
plural