SICTIR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir.

sictir [At: (a. 1826) URICARIUL, XIV, 247 / V: (reg) sâc~ i, sitiri / E: tc siktir] 1-2 i (Fam; adesea precedat de i „hai”, „ai”) Cuvânt folosit pentru a înjura pe cineva (sau pentru a-l îndepărta în mod grosolan). 3 i (Îe) A da (cuiva cu sau un ori cu hai) ~ sau a lua (pe cineva) la (sau cu) ~ A înjura pe cineva. 4 sn (Fam) Înjurătură trivială. 5 sn (Fam) Atitudine de dispreț. 6 sm (Reg; îs) Vremea lui ~ Împrejurare nefavorabilă. 7 sm (Reg; irn; îc) ~-pașa Persoană care se crede importantă. 8 sm (Îe) A da mâna cu ~ pașa A sărăci (2).

SICTIR, interj. (Arg.; în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o!; A da cu sictir = a sictiri. – Din tc. siktir.

SICTIR interj. (Argou, precedat de «hai») Șterge-o! marș de-aici! Se întoarse și-și înjură tovarășii. – Ai sictir! C. PETRESCU, C. V. 59. Hai sictir... Că te trag în bătătură Și te toc ca pă trupină. ȘEZ. XIII 202. ◊ Expr. A da cu sictir = a înjura, a alunga înjurînd.

SICTIR interj. peior.: Hai ~ fugi, șterge-o de aici. A da cu ~ a alunga pe cineva, înjurându-l. /<turc. siktir

sictír (turc. siktir), interj. trivială pin care alungĭ pe cineva: sictir de aicĭ, porcule! – Și haĭ sictir și haĭ sictirĭ (cu ĭ din fugĭ). V. pașol.

sâctir i vz sictir

sitir i vz sictir

sictir¹ (arg., fam.) interj.

sictir¹ (arg., fam.) interj.

sictir interj.

+hai sictir (arg., fam.) interj.

sictir interj. – Exprimă vulgar repulsia. Tc. sikdir, imperativ pasiv al lui sikmek „a se împerechea” (Șeineanu, II, 321; Lokotsch 1060), cf. ngr. σιϰτίρ „blestem”. – Der. sictiri, vb. (a înjura).

hai sictir! expr. (pop., vulg.) folosită ca ofensă, pentru a exprima în mod brutal un dezacord, o nemulțumire, un refuz etc.