sfârâială sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~răi~, sfărăi~ / Pl: ~ieli / E: sfârâi + -eală] 1-2 (Producere de) zgomot șuierător și repetat, de mică intensitate, specific grăsimii încinse în foc, alimentelor prăjite sau fripte, corpurilor ori substanțelor încinse sau încălzite în contact cu focul sau cu o altă sursă de căldură Si: (pex) prăjit¹, fript¹, sfârâit¹ (1-2), sfârâitură (1-2), sfârâire (1-2). 3 (Fig; fam) Păcăleală. 4 (Fig; fam; mai ales îcn) Câștig (5). 5 (Reg; îf sfârăială) Mâncare preparată din brânză topită și ceapă prăjită Si: sfârâit¹ (5), sfârâitură (5), sfârâire (5). 6-7 (Producere de) pocnete mici, scurte și repetate, specific focului sau corpurilor ori materiilor care ard Si: sfârâit¹(6-7), sfârâitură (6-7), (rar) sfârâire (6-7), pârâitură. 8 (Pex) Ardere rapidă, cu pâlpâiri sau scăpărări dese și cu pocnete scurte, repetate Si: sfârâit¹(8), sfârâitură (8), (rar) sfârâire (8), pârâitură. 9-10 (Producere de) zgomot caracteristic, repetat și ritmic, determinat de viteza, de continuitatea sau de repetarea mișcării fusului de tors, a unei roți sau a altui obiect Si: sfârâit¹ (9-10), sfârâitură (9-10), (rar) sfârâire (9-10). 11 (Pex) Funcționare foarte rapidă Si: sfârâit¹ (11), sfârâitură (11), (rar) sfârâire (11). 12-13 (Producere de) zgomot caracteristic, determinat de bătăile repezi din aripi ale păsărilor (în zbor) Si: sfârâit¹ (12-13), sfârâitură (12-13), fâlfâială, fâlfâire, fâlfâit¹, fâlfâitură, (rar) sfârâire (12-13). 14-15 (Producere de) zgomot caracteristic zborului insectelor Si: bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâitură, zâzâială, zâzâire, zâzâit, zâzâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumbăială, zumbăire, zumbăit, zumbăitură, (pop) bombăneală, bombănire, bombănit, bombănitură, bornăială, bornăire, bornăit, bornăitură, vâjâială, vâjâire, vâjâit, vâjâitură, sfârâit¹ (14-15), sfârâitură (14-15), sfârâire (14-15). 16-17 (Scoatere de) sunete ascuțite, scurte și repetate, caracteristice unor insecte și unor păsări Si: țârâială, țârâire, țârâit, țârâitură, țâțâială, țâțâire, țâțâit, țâțâitură, sfârâit¹ (16-17), sfârâitură (16-17), sfârâire (16-17).

sfărăială sf vz sfârâială

sfârăială sf vz sfârâială

SFÎRÎIALĂ, sfîrîieli, s. f. Faptul de a sfîrîi; zgomotul ușor, caracteristic, produs de materii grase care ard; zgomotul produs de mișcări sau lovituri ușoare, continue. V. sfîrîit. Sub împușcarea clăbucilor repezi, din pulberea încinsă... năpădi dintru-ntîi o sfîrîială cu miros acru, greu, opărit. C. PETRESCU, A. R. 45.

sfîrîĭálă f., pl. ĭelĭ, și sfîrîitúră f., pl. ĭ. Zgomot sfîrîit: se auzeaŭ sfîrîiturile fripturiĭ pe grătar.

sfârâială s. f., g.-d. art. sfârâielii; pl. sfârâieli

sfârâială s. f., g.-d. art. sfârâielii; pl. sfârâieli

sfârâială s. f., g.-d. art. sfârâielii; pl. sfârâieli

sfârâială, -ieli.

sfîrîială

sfârâială, sfârâieli s. f. profit, avantaj obținut cu ușurință, chilipir, pleașcă.

SFÂRÂIALĂ s. v. chilipir.

SFÂRÂIALĂ s. v. sfârâit.

SFÎRÎIALĂ s. sfîrîit. (~ uleiului în tigaie.)

sfîrîială s. v. CHILIPIR.