11 definiții pentru sfincter (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter.

sfincter [At: ANTROP. 22/1 / S și: sphincter / A și: (rar) sfincter / Pl: ~e și (înv) ~turi sn, (rar) ~i sm / E: fr sphincter cf lat sphincter] 1 sn (Atm) Mușchi inelar care reglează contracția sau relaxarea unui orificiu natural al organismului. 2 sn (Fig) Reținere. 3 a (D. mușchi) Inelar.

SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjură un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter.

SFÍNCTER, sfinctere, s. n. (Anat.) Mușchi care închide sau strînge un orificiu.

SFÍNCTER s.n. Mușchi circular care închide sau strânge un orificiu. [< fr., lat. sphincter, cf. gr. sphingein – a strânge].

SFÍNCTER1 s. n. mușchi inelar care închide un orificiu. (< fr., lat. sphincter)

SFÍNCTER ~e n. anat. Mușchi inelar care reglează deschiderea sau închiderea unui orificiu. ~ pupilar. [Sil. sfinc-ter] /<fr., lat. sphincter

*sfinctér n., pl. e (vgr. sfinktêr, d. sphiggo, strîng. Acc. ca’n caractér, cratér). Anat. Mușchĭ circular care strînge saŭ deschide un orificiŭ (anus, beșică).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere

sfíncter s. n. (sil. sfinc-), pl. sfínctere


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sfinctér (-re), s. n. – Ornament ecleziastic, tunică ajustată a dirijorillor de cor. Gr. σφιγϰτήρ (sec. XIX). Este dubletul lui sfincter, s. n. (mușchi inelar), prin intermediul fr. sphincter.

Intrare: sfincter (s.n.)
sfincter1 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: sfinc-ter info
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfincter
  • sfincterul
  • sfincteru‑
plural
  • sfinctere
  • sfincterele
genitiv-dativ singular
  • sfincter
  • sfincterului
plural
  • sfinctere
  • sfincterelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sfincter (s.n.)

  • 1. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: