7 definiții pentru sfârșit (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.

SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.

sfârșit n. 1. capăt, punct sau moment final: sfârșitul zilei; 2. moarte: sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală: niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a. 1. terminat: lucru sfârșit; 2. stors: sfârșit de puteri; 3. stins: cu un glas sfârșit.

SFÎRȘÍT2, -Ă, sfîrșiți, -te, adj. Istovit peste măsură, lipsit de puteri, sleit. Era sfîrșit de aerul primăverii, de drumul lui peste cîmpuri, de nemîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. Se simți sfîrșit, gata să cadă jos. SAHIA, N. 101. Dar de-acuși, Zise el cu glas sfîrșit, Ridicînd un picioruș. Dar de-acuși s-a isprăvit. TOPÎRCEANU, P. 16.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SFÂRȘÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.

SFÎRȘIT adj. 1. gata, isprăvit, încheiat, terminat, (înv.) săvîrșit. (Un lucru ~.) 2. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.) 3. leșinat. (Om ~ de foame.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SFÎRȘIT. Subst. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, punct final, final, fine (livr.), cap, capăt; coneț (înv. și reg.); extremă, extremitate, margine, limită; încheiere, încheiat, închidere, epilog (fig.). Terminare, terminat, isprăvire, isprăvit, gătire (reg.), săvîrșire, realizare, desăvîrșire, mîntuire (pop.); împlinire, înfăptuire, întregire, definitivare, definitivat (rar), finalizare. Încetare, expirare, oprire, ștagnare, suspendare, suprimare, curmare, contenire; extincție. Moarte. Finiș. Terminus. Terminație, desinență. Adj. Final, terminal; extrem. încheiat. Vb. A se sfîrși; a lua sfîrșit, a se termina, a se isprăvi, a se încheia, a expira; a se închide, a se găti (reg.), a se mîntui (pop.), a ajunge la capăt; a se săvîrși, a se realiza, a se desăvîrși, a se înfăptui; a se epuiza, a se consuma, a fi gata. A înceta, a se opri, a se curma (fig.), a conteni. A sfîrși, a termina, a face (a pune) sfîrșit, a fini (înv.), a pune capăt, a pune punct, a isprăvi, a mîntui (pop.), a găti (reg.J, a încheia; a realiza, a săvîrși, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a întregi, a definitiva, a finaliza, a duce la bun sfîrșit, a duce pînă la capăt, a ajunge la capăt, a da de capăt. A înceta, a opri, a stopa, a curma (fig.), a suspenda, a suprima. Adv. La sfîrșit, în final, în fine, finalmente (rar), în cele din urmă, la urmă, în sfîrșit, la urma urmelor, în încheiere; pe sfîrșite, pe terminate, pe isprăvite; pînă la capăt, pînă la sfîrșit. V. dispariție, distrugere, moarte, timp.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

E FINITA LA COMMEDIA (it.) comedia s-a sfârșit – Cuvinte care anunțau în teatrul italian sfârșitul unei piese. V. și Acta est fabula.

Intrare: sfârșit (adj.)
sfârșit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitul
  • sfârșitu‑
  • sfârși
  • sfârșita
plural
  • sfârșiți
  • sfârșiții
  • sfârșite
  • sfârșitele
genitiv-dativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitului
  • sfârșite
  • sfârșitei
plural
  • sfârșiți
  • sfârșiților
  • sfârșite
  • sfârșitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)