serafim sm [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. II, 314/19 / V: (înv) ~in, săr~ / S și: seraphim / Pl: ~i / E: slv сєрафимъ] 1 (În concepția creștină) Înger de rang superior, situat ierarhic între arhangheli și heruvimi. 2 Reprezentare iconografică a unui serafim (1). 3 (Reg) Prapur. 4 (Reg) Ripidă. 5 (Reg) Copil îmbrăcat în stihar, care ajută preotul în timpul servicului religios.

SERAFIM, serafimi, s. m. 1. (În concepția religioasă) Înger de grad superior (reprezentat, pe icoane, cu șase aripi). Gîndul că o asemenea frumusețe nepămîntească și gingașă, că ochii ei viorii de serafim ar putea să fie... pradă viermilor, îl făcea să se închircească în el însuși ca înjunghiat. CAMIL PETRESCU, O. II 233. Frumoasă ca un serafim. BOLINTINEANU, O. 377. 2. Prapur pe care sînt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. Crucile, prapurile, sfeșnicele, serafimii, steagurile și năsălia... cu cari are să se ducă mortul la groapă. MARIAN, Î. 249.

SERAFIM ~i m. 1) (în creștinism) Rang superior în ierarhia îngerilor. 2) Steag bisericesc cu chipuri de îngeri, purtat la înmormântări. /<sl. serafimu

serafim m. înger de prima ordine în ierarhia cerească: un serafim visat de Rafael AL.

*serafím m. (cuv. ebraic la plural; vgr. serapheim, lat. seraphim). Înger din clasa cea maĭ înaltă. V. heruvim.

sărafim sm vz serafim

serafin sm vz serafim

serafim s. m., pl. serafimi

serafim s. m., pl. serafimi

serafim s. m., pl. serafimi

SERAFIM s. v. ripidă.

serafim s. v. RIPIDĂ.

serafim (-mi), s. m. – Înger de rang superior. – Mr. serafim. Ngr. σερσφίμ, cf. sl. serafimŭ. Sec. XVIII.

serafim, serafimi s. m. 1. (La pl.) Numele uneia dintre cele nouă cete ale îngerilor, care, împreună cu scaunele și heruvimii, alcătuiesc prima treaptă a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Sunt înfățișați în iconografie în culoarea roșie, având câte șase aripi împodobite cu ochi mulți, aripile de la cap și de la picioare servindu-le spre a se acoperi când stau înaintea lui Dumnezeu, iar cele de la mijloc la zburat. Adesea țin în mâini o ripidă, pe care este scris: „Sfânt, sfânt, sfânt”, de unde și denumirea de serafim dată ripidei. 2. (Reg.) Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care se poartă la procesiunile funebre după ritualul Bis. ortodoxe. [Var.: serafin, sărafim s. m.] – Din sl. serafimŭ.

SERAFÍM (< sl.; cuv. gr.) s. m. pl. 1. (În religie creștină) Îngeri de rang superior, constituiți în prima triadă împreună cu heruvimii și tronurile, având menirea de a preamări pe Dumnezeu. În iconografie sunt reprezentați în culoare roșie, cu câte șase aripi, împodobite cu mulți ochi, ținând îm mâini o ripidă pe care este scris „Sfânt, sfânt, sfânt”. V. și înger. 2. Prapur pe care sunt reprezentate figuri de îngeri; în Biserica ortodoxă se poartă la procesiunile funerare.