SERAFÍM (< sl.; cuv. gr.) s. m. pl. 1. (În religie creștină) Îngeri de rang superior, constituiți în prima triadă împreună cu heruvimii și tronurile, având menirea de a preamări pe Dumnezeu. În iconografie sunt reprezentați în culoare roșie, cu câte șase aripi, împodobite cu mulți ochi, ținând îm mâini o ripidă pe care este scris „Sfânt, sfânt, sfânt”. V. și înger. 2. Prapur pe care sunt reprezentate figuri de îngeri; în Biserica ortodoxă se poartă la procesiunile funerare.