SEMIT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite.

semit, ~ă [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: fr sémite] 1 smf Persoană din grupul de popoare din sud-vestul Asiei și din nordul și estul Africii cu aceeași origine, cu trăsături fizice comune și limbi înrudite, din care fac parte astăzi arabii, evreii, etiopienii etc. 2 (Spc) Evreu (1). 3-4 a Care aparține semiților (1-2) Si: semitic (1-2), (spc) evreiesc. 5-6 a Referitor la semiți (1-2) Si: semitic (3-4), (spc) evreiesc. 7-8 Specific semiților (1-2) Si: semitic (5-6), (spc) evreiesc.

SEMIT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

SEMIT¹, -Ă, semiți, -te, adj. Semitic. Rasă semită.

SEMIT, -Ă I. s. m. f. (pl.) popoare din sud-vestul Asiei și nord-estul Africii care vorbesc limbi apropiate (arabii, evreii etc.); (sg.) persoană aparținând unuia din aceste popoare; II. adj. semitic. (< fr. sémite)

SEMIT¹ ~tă (~ți, ~te) v. SEMITIC. /<fr. sémite

*semít, -ă s. (d. Sem după pronunțarea clasică; rom. Sem, unu din fiiĭ luĭ Noe, presupus strămoș al Semiților). Om din familia etnografică și linghistică din care fac parte Arameiĭ, Sirieniĭ, Haldeiĭ, Asirieniĭ, Jidaniĭ, Arabiĭ și Himyarițiĭ. Jidan. Adj. Semitic. V. antisemit.

semit adj. m., s. m., pl. semiți; adj. f., s. f. semită, pl. semite

semit adj. m., s. m., pl. semiți; adj. f., s. f. semită, pl. semite

semit s. m., adj. m., pl. semiți; f. sg. semită, pl. semite

SEMIT adj. v. semitic.

SEMIT adj. semitic. (Populație ~.)