selamet s [At: BELDIMAN, E. 90/30 / V: ~lemet, ~liment, ~limet, salament, sal~, silim~^[1], zelem~ / Pl: ? / E: tc selamet] 1 (Înv) Salvare (1). 2 (Înv) Noroc (1). 3 (Înv; îe) A ieși (sau a o scoate) la ~ A (se) rezolva în mod favorabil o problemă, o situație etc. 4 (Înv; îae) A scăpa dintr-o primejdie. 5 (Îrg) Ruină. 6 (Îrg; îlv) A scoate (sau a duce la) ~ (pe cineva) A ruina. 7 (Îrg; îlv) A ieși (sau a ajunge) la ~ A se ruina. 8 (Reg; îe) A ieși (sau a scoate) la ~ (pe cineva) A ieși (însoțit de cineva) în societate.

selamét V. selemet.

salament s vz selamet

salamet s vz selamet

selemet s vz selamet

seliment s vz selamet

selimet s vz selamet

silemet^[1] s vz selamet

silimet^[1] s vz selamet^[2] corectat(ă)

zelemet s vz selamet

salamét V. selamet.

selemét n, pl. urĭ (turc. selamet, siguranță, rezultat bun, d. ar. selamet, sănătate; ngr. selámeti, alb. selahmét, sîrb. selamet). Sec. 18. Scăpare, mîntuire, liman. Azĭ. Olt. (salamet). A ĭeșĭ la salamet, a ĭeșĭ la hedreag, a scăpa de nevoĭ. Sec. 19. Rar azĭ. Perderea averiĭ, faliment: beția l-a scos, cu beția a ajuns la selemet. – Și selimet, silemet, silimet, zelemet.

selamet (-turi), s. n. – 1. Salvare. – 2. Ruină, faliment. – Var. selimet, selemet, silimet. Mr. sălimete. Tc. (arab.) selamet „sănătate” (Roesler 602; Șeineanu, II, 319), cf. ngr. σελαμέτι, sb., alb. selamet, sp. zelama. – Der. selamlîc, s. n. (plecăciune, lingușeală; salon în casele turcești unde se primesc ospeții; alaiul sultanului cînd merge la moschee), din tc. selamlik (este dubletul lui salamalec, s. n. „plecăciune”, din tc. selamalekim și în parte al fr. salamalec); selam-aga sau selam-ceauș, s. m. (slujbaș al Porții, care primea ambasadorii), din tc. selam agasi sau selam çaus.

a ajunge la salamet expr. (intl.) 1. a ajunge la închisoare 2. a muri

a scoate (pe cineva) la salamet expr. (înv.) a distruge (pe cineva) din punct de vedere material, a ruina (pe cineva).

salamet s. n. sg. 1. închisoare. 2. mormânt.

SELAMET s. v. bancrută, crah, faliment, noroc, salvare, scăpare, șansă.

selamet s. v. BANCRUTĂ. CRAH. FALIMENT. NOROC. SALVARE. SCĂPARE. ȘANSĂ.

selamet s.n. (înv.) 1. salvare; noroc; (în expr.) a ieși la selamet = a rezolva în mod favorabil o problemă; a scăpa dintr-o primejdie; a ieși la liman. 2. (reg.) ruină; (în expr.) a ajunge la selamet = a se ruina. 3. (reg.; în expr.) a scoate la selamet (pe cineva) = a scoate în lume (pe cineva).