selamet (-turi), s. n. – 1. Salvare. – 2. Ruină, faliment. – Var. selimet, selemet, silimet. Mr. sălimete. Tc. (arab.) selamet „sănătate” (Roesler 602; Șeineanu, II, 319), cf. ngr. σελαμέτι, sb., alb. selamet, sp. zelama. – Der. selamlîc, s. n. (plecăciune, lingușeală; salon în casele turcești unde se primesc ospeții; alaiul sultanului cînd merge la moschee), din tc. selamlik (este dubletul lui salamalec, s. n. „plecăciune”, din tc. selamalekim și în parte al fr. salamalec); selam-aga sau selam-ceauș, s. m. (slujbaș al Porții, care primea ambasadorii), din tc. selam agasi sau selam çaus.