41 de definiții pentru sedilă sădilă sidilă țedil țidil țidilă sadilă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEDÍLĂ1, sedile, s. f. Semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. – Din fr. cédille.

SEDÍLĂ1, sedile, s. f. Semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. – Din fr. cédille.

SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

sedi1 sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 153 / V: (înv) sid~, țedil sn / S și: cedilă / Pl: ~le / E: fr cédille] Semn diacritic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a marca alte valori fonetice ale acestora.

sedi2 sf [At: POLIZU / V: săd~, (îrg) sid~, (reg) sad~, o~, șind~, țid~ / Pl: ~le / E: bg цедило] 1 Săculeț conic confecționat dintr-o țesătură de pânză rară prin care se scurge zerul la prepararea brânzii, a cașului, a urdei etc. și în care se lasă brânza proaspătă până se scurge tot zerul și se întărește Si: (reg) sac, săcui2, săculete, săculeț, scurgător, zăgârnă. 2 (Reg; pex) Bucată de brânză, de caș, de urdă etc. strecurată prin sedilă2 (1). 3 (Reg; îf sidilă) Brânză preparată din urdă.

SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., scr. sedilo.

SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Semn ortografic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. Sedila transformă pe «s» în «ș» și pe «t» în «ț».

SEDÍLĂ s.f. Semn grafic în formă de virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. [< fr. cédille, cf. sp. zedilla].

SEDÍLĂ s. f. semn diacritic, virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. (< fr. cédille)

SEDÍLĂ ~e f. Semn diacritic în formă de virgulă, pus sub o consoană, pentru a-i modifica valoarea. [G.-D. sedilei] /<fr. cédille

sedilă f. mic semn, pus sub s și t, spre a le da un sunet șuerător: fașă, țară.

1) sedílă f., pl. e (bg. rus. cĭedilo, sîrb. ce-, rut. ci-, strecurătoare, filtru, d. vsl. cĭediti, a strecura). Munt. Zăgîrnă – Și sădilă, sidilă, sîdilă (VR. 1912, 1, 80).

SĂDÍLĂ s. f. v. sedilă2.

SIDÍLĂ s. f. v. sedilă2.

țidil[1] s vz sedilă1

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală; în original, fără accent. Am accentuat-o potrivit cu celelalte variante ale cuvântului principal — LauraGellner

SĂDÍLĂ, sădile, s. f. Sac mic cu țesătura rară, de obicei îngustat la fund, în care se pune brînza la scurs. Acum nu era acasă decît un cioban bătrîn și șchiop, care dregea sădilele. GALACTION, O. I 155. Brînză dulce din sădilă. MAT. FOLK. 116. – Variante: sedílă, sidílă (TEODORESCU, P. P. 513) s. f.

SĂDÍLĂ ~e f. Traistă din pânză foarte rară pentru scurs brânza. /<bulg., sb. sadilo

sădilă (sedilă) f. sac de ață de cânepă țesut rar, mai lat la gură și mai ascuțit la fund, în care ciobanii pun cașul: în sădilă se trece brânza, ca să-i se scurgă zerul. [Serb. SIDLO, sădilă].

*cedílă f., pl. e (fr. cédille, d. sp. ce-dilla, adică „c mic”). Gram. Un semn ortografic care se pune supt o literă ca să-ĭ schimbe pronunțarea, ca la ç francez și portughez saŭ la ș, ț românesc. Fals sedilă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle

sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle

sădílă (săculeț) (pop.) s. f., g.-d. art. sădílei; pl. sădíle

sădílă (săculeț) s. f., g.-d. art. sădílei; pl. sădíle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SEDI s. săculeț, (reg.) sac, săcui, săculeț, săculete, scurgătoare, zăgîrnă. (~ pentru scurs brînza.)

SĂDÍLĂ s. v. sădelcă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sedílă (-le), s. f. – Semn diacritic care se pune sub unele consoane pentru a le da altă valoare. Fr. cédille.

sidílă (-le), s. f. – Tipar de brînză din țesătură inferioară, în formă de sac. – Var. sădilă, sedilă. Sb., slov. cedilo (Tiktin; Candrea), bg. cĕdilo (Conev 65), cf. ngr. τσανδίλα (Danguitsis 163). Fonetismul nu este normal.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SEDÍLĂ s. f. (< fr. sédille, cf. sp. sedilla): semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub consoană pentru a-i da valoarea altui sunet. E caracteristic limbii franceze: français („francez”), ça („asta”, „aici”) etc., dar și limbii turce.

Intrare: sedilă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sedi
  • sedila
plural
  • sedile
  • sedilele
genitiv-dativ singular
  • sedile
  • sedilei
plural
  • sedile
  • sedilelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sădi
  • sădila
plural
  • sădile
  • sădilele
genitiv-dativ singular
  • sădile
  • sădilei
plural
  • sădile
  • sădilelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sidi
  • sidila
plural
  • sidile
  • sidilele
genitiv-dativ singular
  • sidile
  • sidilei
plural
  • sidile
  • sidilelor
vocativ singular
plural
țedil
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țidil
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țidilă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sadilă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.