11 definiții pentru scufă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

SCÚFĂ, scufe, s. f. 1. Scufie (1). Aș vrea să fiu un biet bunic... Să rîd cu ei, copilăros, Cînd moțăind mi-atîrnă-n jos Al scufei mele ciucur. IOSIF, PATR. 30. Soarele-i amiazi, și d-ta tot în halat și cu scufa de noapte? ALECSANDRI, T. I 409. 2. Scufie (2).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÚFĂ s. v. bonetă, bonețică, scufie, scufiță.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scúfă (-fe), s. f. – Bonetă, tichie. Ngr. σϰοῦφος (Candrea). – Der. scufie (mr. scufie), s. f. (scufă), din ngr. σϰούφια (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 697; Gáldi 249), cf. alb. skufië, tc. iskufie și REW 2024. Este dubletul lui coif.

scufă f. căciuliță de noapte. [Abstras din scufie].

scúfă (Munt.) f., pl. e și scufíe (Mold.) f. (ngr. skúfia și skúfos, d. it. scuffia. V. coĭf). Bonetă p. copil, bolnavi, bătrîni și femei.

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe

scu s. BONETĂ. BONEȚICĂ. SCUFIE. SCUFIȚĂ.

SCU s. bonetă, căciuliță, scufiță, tichie, (Transilv., Ban. și Bucov.) ceapsă.

Intrare: scufă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scu
  • scufa
plural
  • scufe
  • scufele
genitiv-dativ singular
  • scufe
  • scufei
plural
  • scufe
  • scufelor
vocativ singular
plural