11 definiții pentru scufă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

SCÚFĂ, scufe, s. f. 1. Scufie (1). Aș vrea să fiu un biet bunic... Să rîd cu ei, copilăros, Cînd moțăind mi-atîrnă-n jos Al scufei mele ciucur. IOSIF, PATR. 30. Soarele-i amiazi, și d-ta tot în halat și cu scufa de noapte? ALECSANDRI, T. I 409. 2. Scufie (2).

scufă f. căciuliță de noapte. [Abstras din scufie].

scúfă (Munt.) f., pl. e și scufíe (Mold.) f. (ngr. skúfia și skúfos, d. it. scuffia. V. coĭf). Bonetă p. copil, bolnavi, bătrîni și femei.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÚFĂ s. v. bonetă, bonețică, scufie, scufiță.

scu s. BONETĂ. BONEȚICĂ. SCUFIE. SCUFIȚĂ.

SCU s. bonetă, căciuliță, scufiță, tichie, (Transilv., Ban. și Bucov.) ceapsă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scúfă (-fe), s. f. – Bonetă, tichie. Ngr. σϰοῦφος (Candrea). – Der. scufie (mr. scufie), s. f. (scufă), din ngr. σϰούφια (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 697; Gáldi 249), cf. alb. skufië, tc. iskufie și REW 2024. Este dubletul lui coif.

Intrare: scufă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scu
  • scufa
plural
  • scufe
  • scufele
genitiv-dativ singular
  • scufe
  • scufei
plural
  • scufe
  • scufelor
vocativ singular
plural