12 definiții pentru scobitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect. 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect; 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc adîncit într-o suprafață; cavitate, gol, gaură. În urma noastră rămîneau semnele a trei pași și scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61. ♦ Văgăună. Mînăstirea Secu stă singuratică într-o scobitură a muntelui. SADOVEANU, O. VII 204. Găsii cu cale să-mi așez în scobitura stîncii tarhatul meu întreg. HOGAȘ, M. N. 162. ♦ Parte scobită a unui obiect. Scoatem apă în ciutură, o răsturnăm în scobitură. Caii sorb, tobă li se face pîntecele. STANCU, D. 248. 2. Lucrare de scobire executată într-un zăcămînt minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. ♦ Făgaș orizontal sau paralel cu stratificația unui zăcămînt, obținut prin havare.

scobitură f. efectul scobirii: 1. excavațiune; 2. lucrare în relief; 3. loc scobit: într’o scobitură în părete ardea o candelă OD.

scobitúră f., pl. ĭ. Loc scobit (săpătură, excavațiune, gravură). Firidă: în scobitura ziduluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri

scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCOBITÚRĂ s. 1. v. adâncitură. 2. adâncitură, concavitate, (reg.) dovâncătură, (înv.) găvănătură. (~ a unui obiect.) 3. adâncitură, (pop.) găvan, (reg.) leafă. (~ unei linguri.) 4. v. gaură. 5. v. cioplitură. 6. v. nișă.

SCOBITÚRĂ s. v. măceașă, răscroială, răscroitură, sculptură.

scobitu s. v. MĂCEAȘĂ. RĂSCROIALĂ. RĂSCROITURĂ. SCULPTURĂ.

SCOBITU s. 1. adîncătură, adîncitură, cufundătură, scufundătură, (pop. și fam.) scofîlcitură, (înv. și reg.) scorbelitură. (~ a solului.) 2. adîncitură, concavitate, (reg.) dovîncătură, (înv.) găvănătură. (~ unui obiect.) 3. adîncitură, (pop.) găvan, (reg.) leafă. (~ unei linguri.) 4. adîncitură, cavitate, gaură, (înv. și reg.) scorbură, (reg.) scîlbă, scochină, (Mold.) bortă, (înv.) zgău. (O ~ într-un obiect.) 5. cioplitură, crestătură, dăltuitură, (reg.) crestez. (O ~ ornamentală în lemn.) 6. adîncitură, cotlon, firidă, intrînd, nișă, ocniță, (înv.) sfiridă. (Vasul era pus într-o ~.)

scobituri s. pl. v. MĂCEȘ. TRANDAFIR SĂLBATIC.

Intrare: scobitură
scobitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scobitu
  • scobitura
plural
  • scobituri
  • scobiturile
genitiv-dativ singular
  • scobituri
  • scobiturii
plural
  • scobituri
  • scobiturilor
vocativ singular
plural