11 definiții pentru scit (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

scit, [At: GCR I, 357/31 / V: (înv) schit, ~e / S și: scyth / Pl: ~iți, ~e, (înv) ~i / E: fr scythe] 1 smf Persoană făcând parte dintr-o populație iranică antică, care a locuit, timp de mai multe secole, în stepele din nordul Mării Negre, în Sciția, sau care era originară din Sciția. 2 smp Veche populație de tip iranic care a locuit în Sciția. 3-9 a Scitic (1-7).

SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană care a trăit, timp de mai multe secole înainte de Cristos, în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația care a trăit timp de mai multe secole înaintea erei noastre, în regiunile de la nordul și vestul Mării Negre, în stare nomadă sau sedentară. (Adjectival) O idee analoagă a inspirat pe argintarul elen care va fi lucrat vasul... dupe cererea vreunui rege scit. ODOBESCU, S. II 275.

SCIT, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparținea unei populații indo-europene nomade, în stepele din nordul Mării Negre și ale Mării Caspice; scitic. ◊ (s. f.) limbă iraniană veche vorbită de sciți; scitică. (< fr. scythe, lat. scytha)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scit s. m., adj. m., pl. sciți; f. sg. scítă, pl. scíte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SCÍTĂ (SCÍTICĂ) s. f. (cf. fr. Scythes, lat. Scythaecf. fr. scythique, lat. Scythicus): limbă iraniană vorbită de sciți, populație care a pătruns în Europa Centrală prin secolul al VI-lea î.e.n., locuind timp de mai multe secole regiunile din nordul și vestul Mării Negre. Nu este cunoscută aproape deloc, cele câteva urme în toponimie reprezentând prea puțin pentru caracterizarea ei. O rămășiță a limbilor sarmată și scitică este limba osetă, vorbită de osetini în R. Osetă din cadrul Federației Ruse.

Intrare: scit (adj.)
scit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scit
  • scitul
  • scitu‑
  • sci
  • scita
plural
  • sciți
  • sciții
  • scite
  • scitele
genitiv-dativ singular
  • scit
  • scitului
  • scite
  • scitei
plural
  • sciți
  • sciților
  • scite
  • scitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scit (adj.)

etimologie: