SAXON, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon.

saxon, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~e / E: fr saxon] 1-2 smf Persoană care aparține populației germane de pe teritoriul aflat între Elba și Rin (Saxonia) sau care este originară de acolo. 3 sm (Lpl) Populație formată din saxoni (1). 4-5 a Care aparține Saxoniei sau saxonilor (1) Si: (înv) saxonic (1-2). 6-7 a Privitor la Saxonia sau la saxoni Si: (înv) saxonic (3-4). 8 a Originar din Saxonia Si: (înv) saxonic (5). 9-10 a (Rar) Sas² (1-2). 11 sf Ansamblul dialectelor germanice occidentale provenite din vechiul idiom vorbit în Saxonia. 12 sm Câine de vânătoare originar din Saxonia.

SAXON, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechii Saxonii sau care era originară de acolo; (la m. pl.) uniune de triburi germane care locuia în vechea Saxonie. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau Saxonilor (1), privitor la Saxonia sau la saxoni, originar din Saxonia. – Din fr. saxon.

SAXON² ~ă (~i, ~e) Care aparține Saxoniei sau populației ei; din Saxonia. /<fr. saxon

saxon a. și m. originar din Saxonia, ce ține de această țară.

* Saxón, -ă s. (lat. Sáxo, Sáxonis, fr. Saxon). Locuitor din Saxonia. Adj. Al saxonilor: dialectu saxon. V. Sas.

saxon adj. m., s. m., pl. saxoni; adj. f., s. f. saxonă, pl. saxone

saxon adj. m., s. m., pl. saxoni; adj. f., s. f. saxonă, pl. saxone

saxon s. m., adj. m., pl. saxoni; f. sg. saxonă, g.-d. art. saxonei, pl. saxone