SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.

satir sm [At: I. C., POEZII, 41 / A și: satir / Pl: ~i / E: ngr σάτυρος, lat satyrus, fr satyre, ger Satyr] 1 Divinități minore, rustice, din mitologia greacă, reprezentate prin ființe cu corp omenesc acoperit cu păr, cu urechi ascuțite, cu coarne, coadă și picioare de țap (sau de cal), care personificau instinctele brutale. 2 Reprezentare plastică a unui satir (1). 3 Epitet dat unui om desfrânat, senzual, brutal în relațiile sexuale.

SATÍR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitățile rustice din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.

SATÍR, satiri, s. m. 1. Personaj din mitologia greco-romană, imaginat ca un monstru, cu corpul păros, cu coarne și cu picioare de țap. V. faun. Satirul... cornat și bărbos, duce o torță aprinsă în mîna stîngă. BOLLIAC, O. 268. 2. Om desfrînat, libidinos.

SATÍR s.m. (Mit.) Divinitate a pădurilor imaginată cu o față bestială, cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ (Fig.) Om desfrânat, libidinos; cinic. [Acc. și sátir. / < fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros].

SATÍR s. m. 1. (mit.) divinitate secundară, imaginată ca un monstru cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ reprezentare plastică a unei asemenea divinități. 2. (fig.) om desfrânat, libidinos. (< fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros)

SATÍR ~i m. 1) (în mitologia greacă) Personaj imaginar, prezentat ca un monstru păros, cu coarne mici, urechi mari și ascuțite și cu picioare de cal sau de țap, personificând brutalitatea. 2) fig. Persoană cinică și desfrânată. /<lat. Satyrus, ngr. sátyros, fr. satyre, germ. Satyr

satir m. 1. Mit. semi-zeu care locuia în păduri și avea copite și cornițe de țap; 2. fam. om foarte desfrânat.

* sátir m. (vgr. sátyros, lat. sátyrus). Mit. Un semizeŭ care locuia în pădurĭ, avea copite și coarne de țap și mergea în ceata luĭ Bacu. Fig. Om foarte libidinos. – Fals satír (fr. satyre).

satir (ființă mitică; reprezentare plastică; om cinic, desfrânat) s. m., pl. satiri

satir s. m., pl. satiri

satír s. m., pl. satíri

satir

satir.

satíri s. m. pl. Divinități minore (genii) din mitologia greacă, legate de cultul lui Dionysos, numiți și sileni, iar în mitologia romană fauni. Erau reprezentați fie cu coarne, copite și coadă de țap (în rest având înfățișare omenească), fie jumătate oameni și jumătate (partea de jos a trupului) cai. Erau considerați aroganți, certăreți, bătăuși și bețivi. – Din fr. satyre, lat. Satyrus.