saprofit, ~ă smf, a [At: ENC. AGR. III, 89 / Pl: ~iți, ~e / E: fr saprophyte] 1-2 (Organism vegetal sau microorganism) care își procură hrana din substanțe organice moarte, în descompunere.

SAPROFIT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) care trăiește pe corpuri organice în descompunere. [< fr. saprophyte, cf. gr. sapros – putred, phyton – plantă].

SAPROFIT, -Ă adj., s. n. / saprofită s. f. (microorganism, plantă) care crește pe substanțe organice în descompunere. (< fr. saprophyte)

SAPROFIT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre microorganisme) Care se dezvoltă în substanțe organice în descompunere. [Sil. sa-pro-] /<fr. saprophyte

saprofit¹ (desp. sa-pro-) adj. m., pl. saprofiți; f. saprofită, pl. saprofite

saprofit¹ (sa-pro-) adj. m., pl. saprofiți; f. saprofită, pl. saprofite

saprofit adj. m. (sil. -pro-), pl. saprofiți; f. sg. saprofită, pl. saprofite

SAPRO- „putrefacție, putred, poluat”. ◊ gr. sapros „putred” > fr. sapro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. sapro-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul biologic, fiziologic și biochimic al degradărilor bazinelor acvatice produse de materiile organice putrescibile; ~bionte (v. -biont), adj., s. n. pl., (organisme) care prezintă nutriție saprofitică; ~biotic (v. -biotic), adj., care trăiește în apele poluate sau pe resturi organice în stare de putrefacție; ~bioză (v. -bioză), s. f., mod de viață propriu organismelor din apele poluate cu resturi organice în putrefacție; ~carp (v. -carp), s. n., fruct cărnos care prezintă țesuturi suculente în care se depozitează substanțele nutritive; ~col (v. -col₃), s. n., sapropel transformat într-un gel solid, sub acțiunea timpului și a presiunii; ~fag (v. -fag), adj., (despre organisme) care se nutrește cu materii organice în curs de descompunere; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. Care preferă resturile organice. 2. Care crește pe humus; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care se hrănesc cu resturi organice; ~fitic (v. -fitic), adj., care crește pe reziduuri organice aflate în descompunere; ~fob (v. -fob), adj., (despre organisme) care se dezvoltă numai în apele încărcate cu substanțe organice; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. (Despre bacterii) Care provoacă putrezirea substanțelor organice. 2. Care crește pe substanțe aflate în stare de putrefacție; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f. pl., încrengătură de plante saprobiotice cu flori; ~pel (v. -pel), s. n., mîl bogat în substanțe organice în curs de descompunere, aflat pe fundul lagunelor și al mărilor; ~pelic (v. -pelic), adj., (despre plante) care se dezvoltă pe substanțele în curs de putrezire de pe fundul apelor cu mîl; ~xene (v. -xen), adj., s. n. pl., (organisme) care se dezvoltă în ape curate sau încărcate cu substanțe organice.