SAGA s. f. Povestire specifică vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elemente mitologice. – Din fr. saga, germ. Saga.

saga sfs [At: HAȘDEU, I. C. I, 150 / V: ~gă / E: ger Saga] 1 Povestire specifică vechii literaturi scandinave (sec X-XIV), în care sunt prezentate evenimente din istoria Islandei, fapte ale regilor norvegieni etc. îmbinate cu elemente din mitologia nordică europeană. 2 (Pgn) Lucrare epică de mare amploare.

SAGA s. f. Povestire aparținând vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elementele mitologice. – Din fr. saga, germ. Saga.

SAGA s.f. invar. (Lit.) Totalitatea legendelor și a tradițiilor popoarelor scandinave. ♦ Proză narativă cuprinzînd povestiri și legende istorice cu caracter eroic aparținînd popoarelor scandinave; cronică, roman. [< fr., scand. saga, germ. Saga].

SAGA s. f. inv. 1. totalitatea legendelor și tradițiilor popoarelor scandinave. ◊ proză narativă cu asemenea povestiri și legende. 2. legende sau mituri ale altor țări; povestire, cronică. (< fr. saga, germ. Saga)

saga s. f. (cuv. scand.) Istorie (a unei familii) cu aspect de legendă ◊ „Trilogia face parte, probabil, din acea saga proiectată în nouă volume sub titlul «O cronică românească a secolului XX».” I.B. 27 XII 75 p. 5. ◊ „O saga a societății moderne.” R.lit. 30 VIII 79 p. 22. ◊ „[...] a realizat de asemeni peste treizeci de volume de tălmăciri literare ce merg de la saga miturilor hyperboreene, repovestite în românește [...] până la Thomas Mann [...]” R.lit. 31 I 85 p. 23; v. și baleia, ragtime (cf. fr. saga, germ. Saga; PR 1949; DTL; DN, DEX – alt sens, DN3)

sagă² sf vz saga

!saga s. f., g.-d. art. sagăi; pl. saga (~ regale)

saga s. f.

saga s. f. invar.

SAGA, oraș în Japonia (Kyūshū), port pe țărmul G. Shimabara, la 69 km NE de Nagasaki; 164 mii loc. (2002). Ind. electrotehnică, textilă, a ceramicii și alim. Universitate (1949). Castelul „Nabeshima Kansō” (sec. 19).

SÁGA (< germ, fr. de la cuv. nordic vechi saga „povestire, spunere”) s. f. 1. Nume dat povestirilor specifice vechii literaturi scandinave (sec. 10-14), în care sunt relatate evenimente din istoria Islandei, fapte ale regilor norvegieni ș.a., împletite cu elemente din mitologia nordică. 2. Epopee, lucrare epică de mare întindere (care cuprinde istoria unei familii; ex.: „Forsyte Saga”).