23 de definiții pentru săcăluș țăcălaș săcălaș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂCĂLÚȘ, săcălușe, s. n. (In Evul Mediu, la români) Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Pl. și: săcălușuri.Var.: săcăláș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás.

săcăluș sn [At: MOXA, 403/36 / V: sacal~, (înv) sacalăș[1], săcalăș, (reg) sacalâș, ~laș, sec~, țăcălaș / Pl: ~uri, ~e, (rar) ~i / E: mg szakallás] 1 Tun mic, rudimentar folosit în Evul Mediu, ca armă de luptă, iar, mai târziu la festivități și la parade. 2 Salvă de săcăluș (1). 3 (Reg; pan) Pușcă de soc. 4 (Reg; pan) Jucărie ca o piuă mică, în care se introduce pucioasă de chibrituri, care aprinzându-se, produce o explozie. 5 (Reg; pex) Praf de pușcă pus într-o țeavă. 6 (Mol) Bucată groasă (sferică) de lemn. 7 (Mol; pex) Bol alimentar. 8 (Reg) Bucată de lemn de care se priponesc vitele Vz pripon, țăruș. 9 (Mol; Buc) Lemn care se pune în gura cailor nărăvași când sunt potcoviți, a unui animal când trebuie tratat etc.

  1. Referința încrucișată recomandă această variantă în forma: sacalăși LauraGellner

SĂCĂLÚȘ, săcălușuri, s. n. (Învechit și arhaizant) Tun mic, primitiv. (Cu pronunțare regională) La cea dintăi cupă pe care Duca-vodă o înălță... trăsni un sacaluș subt ferestre, cutremurînd încăperea. SADOVEANU, Z. C. 136.

săcălúș n., pl. e (ung. szakallás, d. vsl. sokolŭ, șoĭm; jitv. sákallas). Mortier, tun scurt de odinioară (sec. 16-17). – Și sacalúș (Mold.), săcăláș (Moxa) și țăcălaș (Serbia). V. piŭă.

SĂCĂLÁȘ s. n. v. săcăluș.

ȚĂCĂLÁȘ s. n. v. săcălaș.

sacalăși[1] sn vz săcăluș

  1. În definiția principală, această variantă este tipărită: sacalăș LauraGellner

secăluș sn vz săcăluș[1] corectată

  1. În original, incorect tipărit: vz sacăluș LauraGellner

țăcălușă[1] sf vz săcăluș

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

SĂCĂLÁȘ, săcălașuri, s. n. Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Var.: săcălúș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás.

SACALUȘ s.n. (Mold.) Tun mic primitiv sau pușcă mică folosite în evul mediu ca arme de luptă. Au slobozit tîrgoveții... un sacaluș. M. COSTIN Acolo au agiuns ... cu oastea turcească și cu două pusci și cu niște sacalușe PSEUDO-COSTIN. Ș-au lăsat pușcile și caii și 2 sacaluși și 2 căruță iarbă, ș-au fugit care încotro au putut. NECULCE ; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). Etimologie: magh. szakallás.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!săcălúș (înv., reg.) s. n., pl. săcălúșe/săcălúșuri

săcălúș s. n., pl. săcălúșe/săcălúșuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

săcălúș (săcălúșe), s. n. – Tun mic. Var. săcălaș. Mag. szakallás, din sl. sokolŭ „tun” (Cihac, II, 322; Tiktin). Sec. XVII, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

săcălúș, săcălúșuri și săcălúșe, s.m. 1. (înv.) tun mic, primitiv, cu tragere directă, folosit în evul mediu ca armă de luptă, iar apoi la parade; salvă de săcăluș. 2. (înv.) pușcă mică folosită în evul mediu. 3. (reg.) pușcă de joc (pentru copii). 4. (reg.) piuă mică cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pușcă pus în țeavă. 6. (reg.) bucată groasă (sferică) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucată de lemn de care se priponesc vitele; pripon, țăruș. 8. (reg.) lemn care se pune cailor nărăvași în gură când se potcovesc.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SĂCĂLÁȘ (SĂCĂLÚȘ) (< magh.) s. n. (În Ev. med. la români) Tun mic cu tragere directă.

Intrare: săcăluș
săcăluș1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săcăluș
  • săcălușul
  • săcălușu‑
plural
  • săcălușe
  • săcălușele
genitiv-dativ singular
  • săcăluș
  • săcălușului
plural
  • săcălușe
  • săcălușelor
vocativ singular
plural
săcăluș2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săcăluș
  • săcălușul
  • săcălușu‑
plural
  • săcălușuri
  • săcălușurile
genitiv-dativ singular
  • săcăluș
  • săcălușului
plural
  • săcălușuri
  • săcălușurilor
vocativ singular
plural
țăcălaș1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăcălaș
  • țăcălașul
  • țăcălașu‑
plural
  • țăcălașe
  • țăcălașele
genitiv-dativ singular
  • țăcălaș
  • țăcălașului
plural
  • țăcălașe
  • țăcălașelor
vocativ singular
plural
săcălaș1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săcălaș
  • săcălașul
  • săcălașu‑
plural
  • săcălașe
  • săcălașele
genitiv-dativ singular
  • săcălaș
  • săcălașului
plural
  • săcălașe
  • săcălașelor
vocativ singular
plural
țăcălaș2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăcălaș
  • țăcălașul
  • țăcălașu‑
plural
  • țăcălașuri
  • țăcălașurile
genitiv-dativ singular
  • țăcălaș
  • țăcălașului
plural
  • țăcălașuri
  • țăcălașurilor
vocativ singular
plural
săcălaș2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săcălaș
  • săcălașul
  • săcălașu‑
plural
  • săcălașuri
  • săcălașurile
genitiv-dativ singular
  • săcălaș
  • săcălașului
plural
  • săcălașuri
  • săcălașurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

săcăluș țăcălaș săcălaș

etimologie: