RĂGUȘIT, -Ă, răgușiți, -te, adj. (Despre glasul oamenilor, despre strigătele animalelor) Gros, îngroșat, slăbit; (despre oameni și animale) care vorbește sau strigă gros, surd (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Un țipăt răgușit de bîtlan a spart tăcerea. SADOVEANU, N. F. 50. Solicitatorul vorbește răgușit de emoție. ARGHEZI, P. T. 57. O comandă răgușită răsună în postul de pilotaj. BART, E. 110. ◊ (Adverbial) A urlat răgușit din tot plămînul lui uriaș. POPA, V. 128. Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48.