ruginit¹ sn [At: ȚIPLEA, P. P. 115 / E: rugini] Ruginire (1-2).

ruginit², ~ă [At: BUDAI-DELEANU, I. 235 / V: (reg) ~nat / Pl: ~iți, ~e / E: rugini] 1 a Acoperit, ros de rugină Si: oxidat, (îvp) ruginos (1). 2 a (Fig) Învechit. 3 a (Fig; d. frunze, plante etc.) Care a căpătat culoarea ruginii (1). 4 a (D. vin) De culoare ruginie. 5-6 smf, a (Fig) (Persoană, idee, concepție) înapoiată. 7 a (Rar) Rablagit (2). 8 a (D. plante) Atacat de rugină (12). 9 a (Reg; d. apă) Sălciu. 10 sm (Reg) Soi de struguri de culoare ruginie.

RUGINIT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. (Despre fier și obiecte de fier) Acoperit, ros de rugină. Hainele... sînt vechi și ponosite și armele ruginite. CREANGĂ, P. 191. Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți. EMINESCU, O. I 76. Pentru-o pușcă ruginită, Rămase casa jelită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. ♦ Fig. Tăbăcit, înăsprit. Întinse înspre mine o mînă ruginită și-mi ceru 12 bani. HOGAȘ, M. N. 56. ♦ Fig. Vechi, învechit. Peste cetățile de sute și sute de ani, ruginite, arse de vreme ca de foc, au căzut foi de salcîmi. SAHIA, U.R.S.S. 41. ♦ Fig. (Despre voce, glas) Îmbătrînit, vechi; dogit. I se păru că aude un glas ruginit de bătrînă. DUMITRIU, N. 66. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită. EMINESCU, O. I 32. 2. Fig. (Despre frunze, cîmp etc.) De culoarea galben-roșiatică a ruginii. Se zăreau dealurile cu vii arămii și cu păduri ruginite, singura comoară prețioasă a orășelului. BASSARABESCU, S. N. 23. La miazăzi, pe culmea de tufe ruginite, se văd niște ocoale, cu lungi șuri pentru boi. BELDICEANU, P. 62. Lunca bătută de brumă acum pare ruginită. ALECSANDRI, P. III 7. 3. Fig. (Despre persoane, idei, concepții etc.) Care nu ține pas cu progresul; înapoiat, învechit. Îi convingea gazda, trecînd surîzătoare de la unul la altul, că nu e bine să ne arătăm ruginiți și că, în saloanele cele mai de frunte... e acum obiceiul să se întîlnească lumea veche cu lumea nouă. PAS, L. I 104. ◊ (Substantivat) Fiecare scotea la iveală faptele săvîrșite de Lascăr Catargiu și de ruginiții și pleșcarii din preajma lui. PAS, L. II 280. Subt amenințarea de a fi numărați între ignoranți și ruginiți, nu vom zice: apt, aptiv... în loc de act, activ. NEGRUZZI, S. I 348. 4. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). Pierderea mare de apă a plantelor ruginite poate fi și mai agravată în consecințele sale atunci cînd este favorizată de uscăciune și căldură. SĂVULESCU, M. U. I 151.

ruginit a. 1. ros de rugină; 2. învechit: voce ruginită EM.; 3. fig. care nu mai funcționează bine; 4. fam. retrograd; bonjuriștii ne numesc pe noi ruginiții AL.

ruginít, -ă adj. Atacat de rugină. Fig. Învechit, de moda veche, rămas în urmă cu ideile, retrograd: un bătrîn ruginit.

ruginat, ~ă a vz ruginit²

RUGINIT adj. v. oxidat.

RUGINIT adj. (CHIM.) oxidat, (înv. și pop.) ruginos, (pop.) coclit. (Metal ~.)