14 definiții pentru rugă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

ru1 sf [At: PSALT, HUR. 2V/18 / Pl: rugi, (înv) ruge / E: pvb ruga] 1 Rugăminte (1). 2 Rugăciune (2). 3 (Reg; îs) ~ga cea mare Rugăciune (2) făcută când în casă e cineva grav bolnav. 4 (Îlv) A face (sau a da, a aduce) ~ sau a-și face ~a, a fi în ~, a sta la (sau, înv, cu, spre) ~ A se ruga (6). 5 (Trs; mpl) Serviciu religios în timpul păresimilor Si: priveghere, (îpp) denie (4). 6 (Trs; Mar) Capelă 7 (Mar; Trs) Biserică (1). 8 (Mar; Trs) Mănăstire. 9 (Trs; Ban) Troiță. 10 (Reg) Serbare a patronului unei biserici creștine Si: hram (2). 11 (Reg; pex) Patronul unei biserici Si: hram (1). 12 Șezătoare. 13 (Reg; îe) A se duce ~ A se duce vestea.

RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. Vin cu rugă în cuvinte și cu lacrămi în priviri Să mă ierți că voiei tale am ieșit cu-mpotriviri. EFTIMIU, Î. 21. Doi vineți ochi în suflet mă săgeată... Să fie numai o părere oare? Mi s-a părut că-mi povesteau o rugă. IOSIF, P. 19. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. 2. Rugăciune. Ruga mea e fără cuvinte Și cîntul, doamne, mi-e fără glas. ARGHEZI, V. 48. Erau ocări în larma lunaticei orhestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. TOPÎRCEANU, B. 38. Te rog soție iubită, fă o rugă umilită pentru suflețelul meu. MARIAN, Î. 21. Precum se urcă tămîia-n sus, Nalță-se ruga-mi pînă la tine. HELIADE, O. I 110. 3. (Transilv.) Cruce sau troiță ridicată la marginea satului. Lîngă Rîpița este o rugă, lîngă rugă este o fîntînă. SLAVICI, O. I 68. 4. (Transilv.) Serbarea patronului unei biserici sau mănăstiri; p. ext. tîrg care are loc cu acest prilej.

RÚGĂ ~i f. 1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga

rugă f. 1. rugăciune: să ’nalțe la cer o sfântă rugă AL.; 2. Tr. sărbătoare pentru hramul bisericii. [Abstras din rugà].

rúgă f., pl. ĭ (d. rog, a ruga). Rugăcĭune către Dumnezeŭ. Rugăminte: mĭ-a fost ruga în zadar. Vest. Icoană saŭ cruce (troiță) pusă pe la răspîntiĭ p. închinare. Trans. Hram, sărbătoarea hramuluĭ. Ban. Meh. Hațeg. (rTP. 1, 105; BSG. 1937, 59). Nedeĭe, mic bîlcĭ și horă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÚGĂ s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune.

RÚGĂ s. v. cruce, denie, hram, troiță.

ru s. v. CRUCE. DENIE. HRAM. TROIȚĂ.

RU s. 1. rugăciune, rugăminte, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealîc. (Vrea să-i facă o ~.) 2. (BIS.) închinare, închinăciune, rugăciune, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea zilnic la ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

rúgă, rugi, s.f. – Rugăciune: „Doamne, ascultă ruga mea!” (Farcaș, 2009). – Din ruga (< lat. rogare) (Scriban, DEX, MDA).

Intrare: rugă
substantiv feminin (F47)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ru
  • ruga
plural
  • rugi
  • rugile
genitiv-dativ singular
  • rugi
  • rugii
plural
  • rugi
  • rugilor
vocativ singular
plural