8 definiții pentru rostru (subst.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

rostru sn [At: DER / Pl: ~ri / E: fr rostre cf lat rostrum] 1 (Zlg) Prelungire cartilaginoasă a botului unor pești. 2 (Ent) Trompă ascuțită la unele insecte. 3 (Pex) Formație anatomică în formă de cioc. 4 (Ant) Pinten care se punea la prora unei corăbii.

RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

RÓSTRU s.n. 1. (Ant.) Pinten care se punea la prora corăbiilor. 2. Tribuna oratorilor în forul roman, împodobită cu prore de corăbii capturate în războaie. 3. Formație anatomică în formă de cioc. ♦ Partea terminală a scheletului unui belemnit. ♦ Organ bucal la unele insecte, alungit în formă de cioc. ♦ Prelungire care se observă la vârful unor organe (de exemplu la silicua verzei). [Pl. -ruri, (s.m.) -ri. / cf. lat. rostrum, fr. rostre].

RÓSTRU1 s. n. 1. (ant.) pinten la prova navelor de luptă, cu care se spărgea bordajul navelor inamice. 2. tribuna oratorilor în forul roman, împodobită cu prore de corăbii capturate în războaie. 2. (bot., anat.) prelungire în formă de cioc la partea terminală a unui organ, prelungire cartilaginoasă a botului unor pești. ◊ trompă alungită la unele insecte. (< fr. rostre, lat. rostrum)

RÓSTRU ~ri n. 1) (la unele insecte) Organ bucal de forma unei trompe. 2) Prelungire cartilaginoasă a botului unor pești. /<lat. rostrum, fr. rostre


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

Intrare: rostru (subst.)
rostru (subst.) substantiv neutru
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rostru
  • rostrul
  • rostru‑
plural
  • rostruri
  • rostrurile
genitiv-dativ singular
  • rostru
  • rostrului
plural
  • rostruri
  • rostrurilor
vocativ singular
plural
rostru (subst.) substantiv masculin
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rostru
  • rostrul
  • rostru‑
plural
  • rostri
  • rostrii
genitiv-dativ singular
  • rostru
  • rostrului
plural
  • rostri
  • rostrilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)