REZISTOR, rezistoare, s. n. Element de circuit electric cu inductivitate și capacitate neglijabile, dar care, având rezistență electrică, poate fi introdus într-un circuit electric și care este folosit la aparatele electrice de încălzit, la reostate etc.; rezistență (II 5). [Pl. și: (m.) rezistori] – Din fr. résisteur, engl. resistor.

rezistor sn [At: LTR² / Pl: ~oare, ~i sm / E: fr résistor, eg resistor] Element de circuit electric care prezintă o anumită rezistență electrică, fiind folosit în construcția reostatelor, a aparatelor de încălzire electrică etc. Si: rezistență (11).

REZISTOR, rezistoare, s. n. Element de circuit electric cu inductivitate și capacitate neglijabile, dar care, având rezistența electrică, poate fi introdus într-un circuit electric și care este folosit la aparatele electrice de încălzit, la reostate etc.; rezistență (II 5). – Din fr. resisteur, engl. resistor.

REZISTOR, rezistoare, s. n. Aparat care prezintă rezistență electrică și poate fi introdus într-un circuit electric.

REZISTOR s.n. Aparat care prezintă rezistență electrică și care poate fi introdus într-un circuit electric. [Pl. -oare, (s.m.) -ri. / cf. fr. résisteur, engl. resistor].

REZISTOR s. n. element de circuit electric cu inductivitate și capacitate neglijabile, dar care, având rezistență electrică, poate fi introdus într-un circuit electric; rezistență (I, 4). (< fr. résisteur, engl. resitor)

REZISTOR ~oare n. Element de circuit care prezintă o anumită rezistență electrică și este folosit în construcția reostatelor, a aparatelor de încălzire electrică și în electrotehnică; rezistență. /<fr. résisteu, engl. resistor

rezistor s. n., pl. rezistoare

rezistor s. n., pl. rezistoare

rezistor s. n., pl. rezistoare

REZISTOR s. v. rezistență.

REZISTOR s. (FIZ.) rezistență.