reveneală sf [At: CORESI, EV. 139 / V: (îrg) ră~, (înv) răvă~, (reg) răvi~ / Pl: ~neli / E: reveni² + -eală] 1 Umezeală (din pământ sau din atmosferă). 2 (Îlv) A da răv~ A se umezi. 3 (Reg) Igrasie. 4 (Reg) Răcoare. 5 (Reg) Boare (2). 6 (Rar) Mireasmă.

REVENEÁLĂ, reveneli, s. f. 1. Umezeală, jilăveală din pămînt, din atmosferă. Cîteva stele ard... încă, în aer e o reveneală caldă. CAMIL PETRESCU, O. I 298. În oasele mele se încuiba tot mai jilav frigul și reveneala toamnei. I. BOTEZ, ȘC. 70. Ploile și reveneala pămîntului nu strică nimic din fin. PAMFILE, A. R. 163. 2. Răcoare, răcoreală, adiere ușoară de vînt. (Fig.) Banii – cînd e zăduf – ți-aduc reveneală... cînd ți-e frig, îți țin de cald. DELAVRANCEA, O. II 297. ♦ Emanație, miros. Țuica te amețea cu reveneala ei de prune. CAMIL PETRESCU, O. I 328. – Variantă: răvineálă (SADOVEANU, O. I 27) s. f.

REVENEÁLĂ ~éli f. Caracter reavăn; umezeală; jilăveală. / a se reveni + suf. ~eală

reveneală f. umezeală. [V. ravăn].

reveneálă f., pl. elĭ (d. reavăn). Umezeală: reveneala pămîntuluĭ, zidurilor. – În nord răveneală.

reveneálă s. f., g.-d. art. revenélii; pl. revenéli

reveneálă s. f., g.-d. art. revenélii; pl. revenéli

reveneală

reveneală, -neli.

REVENEÁLĂ s. v. jilăveală.

REVENEÁLĂ s. v. adiere, boare, igrasie, pală, răcoare, răcoreală, suflare, suflu, umezeală, undă.

REVENEALĂ s. jilăveală, udătură, umezeală, umiditate, (pop.) udeală, (Olt.) crihală. (~ unui teren.)

reveneală s. v. ADIERE. BOARE. IGRASIE. PALĂ. RĂCOARE. RĂCOREALĂ. SUFLARE. SUFLU. UMEZEALĂ. UNDĂ.

reveneală, reveneli s. f. (intl.) închisoare.