13 definiții pentru renunța


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

renunța vit [At: HELIADE, D. J. 68/7 / V: (înv) ~ția, ~nonsa / Pzi: renu / E: fr renoncer, lat renuntiare] 1-2 (De obicei urmat de determinări) A se lăsa de ceva, a înceta de a mai face ceva Si: a abandona. 3-4 (De obicei urmat de determinări) A părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva) Si: a abandona (1).

RENUNȚÁ, renúnț, vb. I. Intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr. renoncer, lat. renuntiare.

RENUNȚÁ, renúnț, vb. I. Intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr. renoncer, lat. renuntiare.

RENUNȚÁ, renúnț, vb. I. Intranz. (Adesea cu determinări introduse prin prep. «la») A părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva); a se lăsa de ceva, a înceta de a mai face ceva. Se gîndi o clipă să renunțe să se mai ducă în oraș. DUMITRIU, N. 105. Încercă să-și ia un aer melancolic, dar lucrul era așa de nepotrivit cu firea lui veselă, că renunță numaidecît. VLAHUȚĂ, O. A. III 69. Trebuie să renunț cu totul la așa falnice năzuiri. ODOBESCU, S. III 13.

RENUNȚÁ vb. I. intr. A părăsi (de bună voie ceva), a se lăsa de ceva. [P.i. renúnț. / < lat. renuntiare, cf. fr. renoncer].

RENUNȚA vb. intr. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bunăvoie ceva sau pe cineva). (< fr. renoncer, lat. renuntiare)

A RENUNȚÁ renúnț 1. tranz. A nu mai dori; a înceta în mod voluntar (să mai vrea). A renunțat să participe. 2. intranz. 1) A înceta de a mai râvni (la ceva). ~ la anumite privilegii. 2) A se retrage în mod benevol. ~ la putere. 3) A înceta de a practica, de a exercita. ~ la un drept. 4) A înceta de a mai întrebuința. ~ la fumat. /

renunțà v. 1. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bună voie): a renunța la plăceri; 2. a se lepăda: a renunța la o succesiune.

*renúnț, a v. intr. (lat. renuntiare; fr. renoncer. V. a-nunț). Mă las de, mă dezist, mă retrag din saŭ de la: a renunța la plecare, la o moștenire, la petrecerĭ, la lume.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

renunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 renúnță

renunțá vb., ind. prez. 1 sg. renúnț, 3 sg. și pl. renúnță


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RENUNȚÁ vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenție.) 2. v. abandona. 3. v. ceda. 4. v. dispensa. 5. a se priva, a-și refuza. (Nu ~ la nimic.) 6. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la fumat.)

RENUNȚA vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenție.) 2. a abandona. (A ~ la dispută.) 3. a ceda, (fig.) a capitula. (A ~, n-a mai continuat discuția.) 4. a se dispensa, a se lipsi. (A ~ la serviciile lui.) 5. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la tutun.)

Intrare: renunța
verb (V1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • renunța
  • renunțare
  • renunțat
  • renunțatu‑
  • renunțând
  • renunțându‑
singular plural
  • renunță
  • renunțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • renu
(să)
  • renu
  • renunțam
  • renunțai
  • renunțasem
a II-a (tu)
  • renunți
(să)
  • renunți
  • renunțai
  • renunțași
  • renunțaseși
a III-a (el, ea)
  • renunță
(să)
  • renunțe
  • renunța
  • renunță
  • renunțase
plural I (noi)
  • renunțăm
(să)
  • renunțăm
  • renunțam
  • renunțarăm
  • renunțaserăm
  • renunțasem
a II-a (voi)
  • renunțați
(să)
  • renunțați
  • renunțați
  • renunțarăți
  • renunțaserăți
  • renunțaseți
a III-a (ei, ele)
  • renunță
(să)
  • renunțe
  • renunțau
  • renunța
  • renunțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)