12 definiții pentru remușcare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REMUȘCÁRE, remușcări, s. f. Mustrare de cuget; părere de rău; căință, regret. – Pref. re- + mușcare (după fr. remords).

remușcare sf [At: HELIADE, D. J. 122/7 / Pl: ~cări / E: re1- + mușcare cf fr remords, it rimodere] 1 (Adesea în construcție cu verbul „a avea”) Mustrare de cuget. 2 (Adesea în construcție cu verbul „a avea”) Părere de rău a cuiva pentru o faptă rea pe care a comis-o Si: regret, căință.

REMUȘCÁRE, remușcări, s. f. Mustrare de cuget; părere de rău; căință, regret. – Re1- + mușcare (după fr. remords).

REMUȘCÁRE, remușcări, s. f. Mustrare de cuget; părere de rău simțită de cineva pentru o faptă rea comisă de el însuși; regret. Costea avu o clipă un început de remușcare, văzînd-o îmbătrînită fără vreme. C. PETRESCU, C. V. 99. Eroul său, ridicat din popor, își «uită» «datoriile» cătră ai săi, pînă într-o zi cînd o întîmplare i le trezește cu o chinuitoare remușcare în suflet. IBRĂILEANU, S. 86.

REMUȘCÁRE ~ări f. Părere de rău cauzată de o nereușită sau de săvârșirea unei fapte reprobabile; mustrare de cuget; căință; regret. * A avea ~ări a-l mustra conștiința pe cineva. /re- + mușcare

remușcare f. mustrare de cuget. [Modelat după fr. remords].

*remușcáre f., pl. ărĭ (după fr. remords, îld. re-mors vechĭu part. d. re-mordre, a mușca ĭar. V. mursec). Mustrare de cuget, căință: a avea remușcărĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

remușcáre s. f., g.-d. art. remușcắrii; pl. remușcắri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REMUȘCÁRE s. v. regret.

REMUȘCARE s. căință, mustrare, pocăință, regret, părere de rău, (pop.) penitență, pocăială, (înv.) înfrîngere, pocaianie, (franțuzism înv.) repentir. (Simțea o sinceră ~ pentru cele făcute.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REMUȘCÁRE (< re1 + mușcare, după fr. remords) s. f. Părere de rău, căință, regret; mustrare de cuget. Reprezintă o reacție a eului față de propriul sentiment de vinovăție, având semnificația unei autoagresiuni psihice.

Intrare: remușcare
remușcare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • remușcare
  • remușcarea
plural
  • remușcări
  • remușcările
genitiv-dativ singular
  • remușcări
  • remușcării
plural
  • remușcări
  • remușcărilor
vocativ singular
plural