8 definiții pentru rea-voință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REA-VOÍNȚĂ s. f. Lipsă de bunăvoință, atitudine ostilă. V. dușmănie, răutate. Reaua-voință de care dădeau dovadă funcționarii episcopali față de profesori. IORGA, L. II 203.

*rea-voínță f. (rea d. răŭ și voință, după fr. mauvaise volonté). Voință rea contra: acest elev nu învață din rea-voință. – Maĭ bine rea voință, că se declină: reaŭa voință, a releĭ voințe ș.a.

voință sf [At: BIBLIA (1688) [prefață] 6/31 / V: (îvp) vro~ / Pl: ~țe, (îvr) ~ți / E: voi2 + -ință] 1 Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor Si: (înv) vrere (11), voire (1), voie (22). 2 Trăsătură de caracter manifestată prin capacitate de decizie fermă și prin perseverență în învingerea dificultăților Si: vrere (12), (înv) voire (2), voie (23). 3 (Îs) ~ liberă Libertate. 4 Hotărâre, determinare a cuiva, a unei colectivități de a realiza ceva Si: voie (1), vrere (1), (înv) voire (3). 5 Decizie (1). 6 (Și, îvr, îls într-adins ~) Intenție. 7 (Îlav) Fără ~ Involuntar. 8 (Îal) Înconștient. 9 (Rar; îlav) Cu ~ sau după ~ța ta, sa etc. Din proprie inițiativă. 10 (Rar; îae) Nesilit de nimeni. 11 (Îvr) Bunăvoință (1). 12 Voie (25). 13 Predispoziție către ceva. 14 (Îs) ~ța cea (mai) de pe (sau din) urmă, cea de pe urmă ~, ultima ~ a cuiva sau ultimele ~țe ale cuiva Ceea ce dorește cineva să se facă după moartea sa. 15 (Îlav) După ~, după ~ța cuiva sau (îvr) de pre ~ Conform cu dorința cuiva. 16 (Îal) Pe placul cuiva. 17 (Îal) La libera alegere a cuiva. 18 (Înv; îlav) A fi (sau a lăsa, a rămâne) în (sau, rar, întru ori la) ~ța cuiva A fi (sau a lăsa, a rămâne) la dispoziția cuiva. 19 (Îal) A fi (sau a lăsa, a rămâne) la latitudinea cuiva. 20 (Îal) A fi (sau a lăsa, a rămâne) supus puterii abuzive a cuiva. 21 (Îvp; îlav) Cu ~ța cuiva Cu ajutorul cuiva. 22 (Îe) A face ~ța cuiva A satisface dorințele cuiva. 23 (Îvr; îlav) Din bună ~ța cuiva, din buna ~ a cuiva, cu buna ~ a cuiva ori de bună ~ Fără constrângere. 24 (Îal) De bună voie. 25 (Mai ales precedat de pp ca „împotriva”, „fără, ”cu") Permisiune de a face ceva. 26 (Îvr; îs) Împreună ~ Acord (între părți). 27 (Flz) Dispoziție de a vrea, concepută ca facultate autonomă de acționa liber. 28 (Flz; în concepția lui Nietzsche; îs) ~ de putere Mișcare de cucerire și de creație, definită drept act de autodepășire. 29 (Flz; în concepția lui Rousseau; îs) ~ generală Voință care rezultă din voințele individuale conștiente și legitime. 30 (Flz; în concepția lui Kant; îs) ~ bună Voință care este subordonată moralei.

VOÍNȚĂ ~e f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsă de ~. 2) Îndrăzneală în acțiuni; hotărâre; fermitate; decizie. 3) Intenție premeditată. 4) Senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef. A îndeplini ~a cuiva.~a cea de pe urmă (sau ultima ~) dorința unei persoane care se află pe patul de moarte. Rea-~ atitudine răuvoitoare. [G.-D. voinței] /a voi + suf. ~ință


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe

rea-voínță s. f., art. reáua-voínță, g.-d. art. rélei-voínțe

rea-voință, gen. relei-voințe

Intrare: rea-voință
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rea-voință
  • reaua-voință
plural
genitiv-dativ singular
  • rele-voințe
  • relei-voințe
plural
vocativ singular
plural