rasă² sf [At: PRAV. 298 / Pl: ~se, (înv) răși / E: slv paca] Haină (neagră) largă și lungă până la călcâie, pe care o poartă preoții, călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei.

RASĂ², rase, s. f. Haină de postav, largă și lungă pînă la călcîie, pe care o poartă călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei. [Călugărul] mă privi smerit și sfios, strîngîndu-și îngrijit, cu degete aspre... rasa la piept. HOGAȘ, M. N. 112. Diaconul... îmbrăcat într-o rasă de satin... ieși din casă. CONTEMPORANUL, III 653. [Lăpușneanul] se văzu coperit cu o rasă. NEGRUZZI, S. I 160.

RASĂ² ~e f. Haină largă și lungă până la călcâie, purtată de preoți și de călugări pe deasupra îmbracămintei. /<sl. rasa

1) rásă f., pl. e (vsl. rasa, haĭnă, haĭnă călugărească, bg. sîrb. pol. rut. rasa, rus. rĕasa, haĭnă preuțească saŭ călugărească, it. sp. raso, o stofă de mătase lustruită, mgr. ráson, haĭnă rasă, adică uzată de purtare, haĭnă călugărească, d. lat. rasus, rasa, ras, rasă. Haĭna lungă pe care o poartă pe deasupra călugăriĭ și preuțiĭ (gĭubea). V. rantie.

rassă f. veșmânt larg de postav fără păr ce poartă călugării. [Slav. RASA, lit. haină rasă sau fără păr].

rasă s. f., g.-d. art. rasei; pl. rase

rasă s. f., g.-d. art. rasei; pl. rase

rasă (grup biologic, haină) s. f., g.-d. art. rasei; pl. rase

rasă (nu: rassă)

rasă (călugărească, umană), -se.

RASĂ s. (BIS.) (înv.) schimă. (A îmbrăcat ~ monahală.)

RASĂ s. (BIS.) (înv.) schimă. (A îmbrăcat ~ monahală.)

rasă (rase), s. f. – Veșmînt călugăresc. – Mr. rasă. Mgr. ῥάσον, parțial prin intermediul sl. (sb., cr., rut., pol.) rasa (Miklosich, Fremdw., 121; Cihac, II, 307; Murnu 49; Conev 83; Vasmer, Gr., 127), cf. bg. ras, it., sp. raso. – Der. rasofor, s. m. (călugăr), din ngr. ῥασοφόρος (Gáldi 246).

RÁSĂ² (< sl.) s. f. Veșmânt din postav, larg și lung până în călcâie, purtat de călugări și de călugărițe.