RADIOTEHNICĂ s. f. Tehnica emisiunii, a recepției și a utilizării undelor electromagnetice de înaltă frecvență.

RADIOTEHNICĂ s.f. 1. Tehnica emisiunii, a recepției și a utilizării undelor electromagnetice de înaltă frecvență. 2. Tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. [Gen. -cii. / cf. fr. radiotechnique].

RADIOTEHNICĂ f. 1) Ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul emiterii și recepției la distanță a undelor radio și a oscilațiilor electromagnetice de frecvență înaltă. 2) Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea radio-aparaturii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique

RADIOTEHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.

radiotehnic, ~ă [At: LTR² / Pl: ~ici, ~ice / E: fr radiotechnique] 1 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și ale undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. 2 a Care aparține radiotehnicii (2). 3 a Referitor la radiotehnică (1). 4 a Care este specific radiotehnicii (1).

RADIOTEHNIC, -Ă I. adj. referitor la radiotehnică. II. s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ◊ tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. (< fr. radiotechnique)

radiotehnică (desp. -di-o-) s. f., g.-d. art. radiotehnicii

radiotehnică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiotehnicii

radiotehnică s. f. (sil. -di-o-), g.-d. art. radiotehnicii

radiotehnic (desp. -di-o-) adj. m., pl. radiotehnici; f. radiotehnică, pl. radiotehnice

RADIOTÉHNICĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Știință despre oscilațiile și undele electromagnetice din gama de radiofrecvențe, metodele de generare, amplificare, emisie și recepție a acestora. 2. Ramură a tehnicii care realizează aplicarea unor astfel de oscilații și unde la transmiterea informațiilor în radiocomunicație, radiodifuziune, televiziune, radiolocație, radionavigație ș.a. Metodele și aparatele radiotehnice se folosesc în automatică, tehnică de calcul, astronomie, fizică, chimie, biologie, medicină ș.a.