RADIOTÉHNICĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Știință despre oscilațiile și undele electromagnetice din gama de radiofrecvențe, metodele de generare, amplificare, emisie și recepție a acestora. 2. Ramură a tehnicii care realizează aplicarea unor astfel de oscilații și unde la transmiterea informațiilor în radiocomunicație, radiodifuziune, televiziune, radiolocație, radionavigație ș.a. Metodele și aparatele radiotehnice se folosesc în automatică, tehnică de calcul, astronomie, fizică, chimie, biologie, medicină ș.a.