9 definiții pentru răzbunare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna.

RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna.

RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna; faptă prin care se răzbună cineva. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Spînul icnea în sine și se gîndea numai la răzbunare. CREANGĂ, P. 277. Aș cînta ziua, la soare, Doina cea de răzbunare. ALECSANDRI, P. A. 36.

răzbunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a te răzbuna. V. vendetta.

răsbunare f. 1. acțiunea prin care cineva se răsbună; 2. dorință pasionată de a se răsbuna.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunắrii; pl. răzbunắri

răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunării; pl. răzbunări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂZBUNÁRE s. (rar) răzbun, (italienism) vendetă, (reg.) răzbuneală, (înv.) băsău, răscumpărare, răsplată. (O ~ sângeroasă.)

RĂZBUNARE s. (rar) răzbun, (italienism) vendetă, (reg.) răzbuneală, (înv.) băsău, răscumpărare, răsplată. (O ~ sîngeroasă.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VINDICTA BONUM VITA IUCUNDIUS IPSA (lat.) răzbunarea e bună, mai dulce chiar decât viața – Iuvenal, „Satirae”, XIII, 180. Satirizare a spiritului vindicativ.

Intrare: răzbunare
răzbunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzbunare
  • răzbunarea
plural
  • răzbunări
  • răzbunările
genitiv-dativ singular
  • răzbunări
  • răzbunării
plural
  • răzbunări
  • răzbunărilor
vocativ singular
plural