9 definiții pentru răzbunare

RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna.

RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna.

RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna; faptă prin care se răzbună cineva. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Spînul icnea în sine și se gîndea numai la răzbunare. CREANGĂ, P. 277. Aș cînta ziua, la soare, Doina cea de răzbunare. ALECSANDRI, P. A. 36.

răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunắrii; pl. răzbunắri

RĂZBUNÁRE s. (rar) răzbun, (italienism) vendetă, (reg.) răzbuneală, (înv.) băsău, răscumpărare, răsplată. (O ~ sângeroasă.)

răzbunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a te răzbuna. V. vendetta.

răsbunare f. 1. acțiunea prin care cineva se răsbună; 2. dorință pasionată de a se răsbuna.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunării; pl. răzbunări

RĂZBUNARE s. (rar) răzbun, (italienism) vendetă, (reg.) răzbuneală, (înv.) băsău, răscumpărare, răsplată. (O ~ sîngeroasă.)

VINDICTA BONUM VITA IUCUNDIUS IPSA (lat.) răzbunarea e bună, mai dulce chiar decât viața – Iuvenal, „Satirae”, XIII, 180. Satirizare a spiritului vindicativ.

Intrare: răzbunare
răzbunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzbunare
  • răzbunarea
plural
  • răzbunări
  • răzbunările
genitiv-dativ singular
  • răzbunări
  • răzbunării
plural
  • răzbunări
  • răzbunărilor
vocativ singular
plural