17 definiții pentru războinic (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

războinic, ~ă a [At: CORESI, EV. 176 / Pl: ~ici / E: vsl развойникъ] 1 sm (Înv) Tâlhar. 2 sm (Înv) Ucigaș. 3 sm Luptător. 4 a Care se războiește mult. 5 a Căruia îi place lupta Si: bătăios (1), belicos (1), (îvr) rezbelator. 6 a Privitor la război1 Si: (rar) războiesc (1), (înv) războinicesc (1), rezbelic, rezbelnic. 7 a Specific războiului1 (1) Si: (rar) războiesc (2), (înv) războinicesc (2), rezbelic, rezbelnic. 8 a Care aparține războiului1 Si: (rar) războiesc (3), (înv) războinicesc (3), rezbelic, rezbelnic.

RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

RĂZBÓINIC1, războinici, s. m. Luptător, ostaș, om de arme. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418.

RĂZBÓINIC2, -Ă, războinici, -e, adj. 1. Privitor la război1, de război1. Se duceau grăind încet despre amintiri și povestiri războinice. SADOVEANU, O. VII 145. Poporul nostru era dedat cu viața războinică. ALECSANDRI, la TDRG. 2. (Despre ființe) Căruia-i place să se lupte, să poarte războaie; bătăios. O nație războinică și unită, oricît de mică ar fi, n-a fost niciodată biruită. BĂLCESCU, O. I 41.

RĂZBÓINIC2 ~ci m. înv. Ostaș care participa la un război; luptător. /<sl. razbojniku

RĂZBÓINIC1 ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care ține de război; propriu războiului. 2) Care manifestă plăcerea de a se război; căruia îi place să se bată. /<sl. razbojniku

răzbóĭnic, -ă adj. (vsl. raz-boĭnikŭ, tîlhar, asasin, d. boĭnikŭ, luptător. V. boĭnic). Ĭubitor de războĭ: popor războĭnic. De războĭ, pentru războĭ: pregătirĭ războĭnice. Adv. În mod războĭnic: a vorbi războĭnic. S. m. Luptător în războĭ. V. belicos.

răsboinic a 1. ce ține de răsboiu: se pleacă pe răsboinicul său arc AL.; 2. propriu răsboiului: popor răsboinic. ║ m. oștean care se luptă. [Slav. RAZBOĬNKŬ, ucigaș, tâlhar (v. răsboiu)].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice

răzbóinic s. m., adj. m., pl. răzbóinici; f. sg. răzbóinică, pl. răzbóinice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂZBÓINIC s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

RĂZBÓINIC s., adj. 1. s. luptător. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. (rar) marțial. (Comandantul are un aer ~) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

RĂZBÓINIC s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

războinic s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

RĂZBOINIC s., adj. 1. s. (MIL.) luptător, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. adj. agresiv, militarist, provocator, (fam.) belicos. (Politică ~.) 3. adj. (rar) marțial. (Aer ~.) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

războinic s., adj. v. ASASIN. CRIMINAL. OMORÎTOR. UCIGAȘ.

Intrare: războinic (s.m.)
războinic substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • războinic
  • războinicul
  • războinicu‑
plural
  • războinici
  • războinicii
genitiv-dativ singular
  • războinic
  • războinicului
plural
  • războinici
  • războinicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)