12 definiții pentru răsfăța


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față.

RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Răs- + față.

RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta; (depreciativ) a satisface capriciile cuiva; a răzgîia. O răsfățau și părinții ei și toți cîți o cunoșteau. REBREANU, R. I 56. ◊ (Poetic) Revăd nesfîrșitele holde tinere, pe care adierea dimineții le răsfăța în soarele de aur. GALACTION, O. I 7. ♦ Refl. A se purta ca un răsfățat; a se alinta. Zbîrlit și rotund [porumbelul] se răsfață, Se agită, se umflă din gușă. CAZIMIR, L. U. 17. Cîțiva porumbi sălbatici... se răsfățau pe drum. ODOBESCU, S. I 381. 2. Tranz. A înveseli, a desfăta. Ea nu mai era copila zburdalnică ce răsfață lumea prin neastîmpărul veseliei. SLAVICI, la TDRG. ◊ Refl. Inima se avîntă... gîndul se răsfață în desfătările acelui cuib dorit. ODOBESCU, S. III 35. ◊ (Poetic) Iar devale... livada de pomi roditori se răsfață veșnic la soare. ANGHEL, PR. 58. 3. Refl. A huzuri, a se lăfăi, a se îmbuiba. Duțu se răsfăța. Nu, abia acuma vedea el ce mare lucru e să ai bani. SLAVICI, N. II 310. [Te-am văzut] pe nescari răzoare, Răsfățîndu-te la soare. SEVASTOS, N. 95. Dete acum armatei sale o deplină libertate de a se scălda cu toții în sîngele vrășmașului, de a se răsfăța în pradă. HASDEU, I. V. 103. ♦ A ocupa un loc mare, a se întinde mult. Pe fața-i roșă se răsfăța un nas de o formă ciudată. SADOVEANU, E. 125. Pe roata cîrmei se răsfăța, roșu cu semiluna albă la mijloc, pavilionul Turciei. BART, S. M. 26. ◊ Tranz. Copacul negru... Își răsfăța scheletul deșirat Peste buruienișul dimprejur. DEȘLIU, G. 41.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂSFĂȚÁ vb. 1. v. alinta. 2. v. lăfăi. 3. v. delecta.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răsfățá (răsfățát, răsfățát), vb.1. A alinta, a dezmierda. – 2. A linguși, a peria. – 3. (Refl.) A se desfăta, a huzuri, a se bucura de ceva. Origine incertă. Se consideră drept der. de la un lat. *re-ex-faciāre (Pușcariu 1442; REW 3130) sau direct de la față (Tiktin; Candrea), cu sensul inițial de „a mîngîia fața”; dar această der. nu este posibilă, dacă se are în vedere sensul luii ex-, cf. it. sfacciato. Mai probabil ar fi o var. de la desfăta, care are același sens, după paralelismul răsface = desface, răspica = despica etc.; pentru rezultatul tț cf. a înfăța. Der. răsfăț, s. n. (desfătare, plăcere, orgie, desfrîu; alintare); răsfățătură (var. înv. răsfățăciune), s. f. (dezmierdare, alint). Din rom. provine săs. resfetsân.

A RĂSFĂȚÁ răsfăț tranz. (mai ales copii) A face să se răsfețe; a răzgâia. /răs- + față

A SE RĂSFĂȚÁ mă răsfăț intranz. 1) (mai ales despre copii) A se alinta peste măsură; a se răzgâia. 2) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se delecta; a se desfăta. 3) A se întinde în voie (ocupând un loc mai mare decât trebuie). /răs- + față

răsfățà v. 1. a atinge ușor cu mâna: a răsfăța calul pe coamă; 2. fig. a trata cu prea multă blândețe: a-și răsfăța copiii; 3. a face pe caprițios: ce mi-te răsfeți? 4. a se desfăta: albinele se răsfață printre flori. [Din RE EX și față; cele două sensuri fundamentale ale vorbei sunt: a mângăia fața și a da cuiva prea multă față (cf. nas, obraz) = it. sfacciato (v. înfruntà)].

2) răsfắț, a v. tr. (răs- și față, ca it. sfacciato, nerușinat, d. faccia, față, și fr. effronté, d. front, frunte. – Se conj. ca în-făț). Alint, răzgîĭ, tratez cu prea multă blîndeță: a răsfăța copiiĭ. V. refl. Mă alint, fac mofturĭ ca să plac: copiiĭ se răsfață. Mă desfăt, trăĭesc bine: a te răsfăța în belșug.

răsfățá vb., ind. prez. 1 sg. răsfăț, 3 sg. și pl. răsfáță

RĂSFĂȚA vb. 1. a (se) alinta, a (se) cocoli, a (se) rîzgîia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu te mai ~ atîta!) 2. a se lăfăi, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 3. a (se) delecta, a (se) desfăta, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (I-a ~ cu tot felul de bunătăți.)

Intrare: răsfăța
verb (VT34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răsfăța
  • răsfățare
  • răsfățat
  • răsfățatu‑
  • răsfățând
  • răsfățându‑
singular plural
  • răsfață
  • răsfățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răsfăț
(să)
  • răsfăț
  • răsfățam
  • răsfățai
  • răsfățasem
a II-a (tu)
  • răsfeți
(să)
  • răsfeți
  • răsfățai
  • răsfățași
  • răsfățaseși
a III-a (el, ea)
  • răsfață
(să)
  • răsfețe
  • răsfăța
  • răsfăță
  • răsfățase
plural I (noi)
  • răsfățăm
(să)
  • răsfățăm
  • răsfățam
  • răsfățarăm
  • răsfățaserăm
  • răsfățasem
a II-a (voi)
  • răsfățați
(să)
  • răsfățați
  • răsfățați
  • răsfățarăți
  • răsfățaserăți
  • răsfățaseți
a III-a (ei, ele)
  • răsfață
(să)
  • răsfețe
  • răsfățau
  • răsfăța
  • răsfățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)