rățoi¹ sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ / E: rață + -oi] 1 Bărbătușul raței (1). 2 (D. șuvițe de păr, mustăți etc.; îe) Coada ~ului sau coadă de ~ Cu capetele răsucite în spirală. 3 (Dep) Bărbat înfumurat. 4 (Reg) Flăcău care îl însoțește pe naș la nuntă, ducându-i ploconul.

RĂȚOI¹, rățoi, s. m. Bărbătușul raței, puțin mai mare decît aceasta, cu penajul mai colorat și cu cîteva pene de la coadă întoarse în sus. Nici eu, nici indianul nu știam că rățoiul cel mare, din marginea de cătră noi a luciului, e o pasere sfîntă din țara de la miazăzi, – cu pene de azur și ochi de ametiste fumurii. SADOVEANU, O. A. II 146. Domnul cu lavalieră continuă să surîdă, răsucindu-și vîrful bărbii, din care făcuse un cîrlionț ca o coadă de rățoi. C. PETRESCU, Î. II 111. ◊ Loc. adj. Coada rățoiului = (despre mustăți) cu capetele răsucite în spirală.

RĂȚOI ~ m. Bărbătușul raței. /rață + suf. ~oi

rățóĭ m., pl. tot așa (d. rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).

rățoiu m. barbățelul raței.

rățoi¹ (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rățoiesc, 3 sg. se rățoiește, imperf. 1 sg. mă rățoiam; conj. prez. 1 sg. să mă rățoiesc, 3 să se rățoiască; imper. 2 sg. afirm. rățoiește-te; ger. rățoindu-mă

rățoi² s. m., pl. rățoi, art. rățoii

rățoi¹ s. m., pl. rățoi, art. rățoii

rățoi s. m., pl. rățoi, art. rățoii

rățoi (subst.)

rățoiu, -oi.