PĂRETAR, păretare, s. n. (Pop.) 1. Covor mic, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene etc. care se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. 2. Poliță fixată de un perete. 3. Fiecare dintre stâlpii care susțin streașina casei. – Părete + suf. -ar.

păretar sn [At: NEAGOE, ÎNV. 109/32 / V: pălătar, păletar, pălitari, părătar, ~e, ~iu, păritar, per~, peritar / Pl: ~e / E: ml parietarius sau părete + -ar] 1 Scoarță mică, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene colorate etc., care se pune pe pereții caselor țărănești sau pe laviță, în scop decorativ. 2 Scândură lungă fixată de-a lungul pereților caselor țărănești, pentru a nu se atinge de perete cel care șade pe laviță. 3 (Înv) Hartă murală gravată pe o placă de metal. 4 (Trs) Dungă de muruială, lată de aproximativ o palmă, care se trage în partea de jos a pereților. 5 (Reg) Substanță colorantă care se pune în var, pentru a da pereților casei o anumită culoare. 6 (Reg) Scobitură, firidă făcută în perete, unde se păstrează diferite lucruri. 7 (Reg) Stâlp care sprijină streașina casei. corectat(ă)

PĂRETAR, păretare, s. n. 1. Covor mic, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene etc. care se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. 2. Poliță fixată de un perete. 3. Fiecare dintre stâlpii care susțin streașina casei. – Perete + suf. -ar.

PĂRETAR ~e n. reg. Țesătură specială, în formă de covor, care se atârnă de-a lungul peretelui (în dreptul laviței sau patului) în casele țărănești. /părete + suf. ~ar

păretár n., pl. e (d. părete). Covor, țol orĭ macat de întins pe părete.

pălătar sn vz păretar

păletar sm vz păretar

pălitari sn vz păretar

părătar sn vz păretar

păretare sn vz păretar

păretariu sn vz păretar

păritar sn vz păretar

peretar sn vz păretar

peritar sn vz păretar

PĂRETĂR, păretare, s. n. (Regional) I. Scoarță de dimensiuni mici sau bucată de pînză brodată care se pune pe pereții unei camere în scop decorativ. Pe lîngă pat și lăiți se află păretare, niște lăicere înguste de lînă... țesute în patru ițe. La CADE. II. 1. Scobitură în perete unde se așază spre păstrare diferite lucruri; poliță. 2. Fiecare dintre stîlpii care susțin streașină casei. – Variantă: peretar s. n.

PERETAR s. n. v. păretar.

păretar (pop.) s. n., pl. păretare

păretar (pop.) s. n., pl. păretare

păretar s. n., pl. păretare

PĂRETAR s. (reg.) polog, velință. (Un ~ de lâna, atârnat pe perete.)

*PĂRETAR s. (reg.) polog, velință. (Un ~ de lînă, atîrnat pe perete.)

păretar păretare, s.n. (înv. și reg.) 1. scoarță mică, pânză brodată sau hârtie cu desene colorate pusă pe pereții caselor țărănești în scop decorativ. 2. scândură lungă fixată de-a lungul pereților caselor țărănești. 3. hartă murală gravată pe o placă de metal. 4. dungă de muruială de o palmă trasă în partea de jos a pereților. 5. scobitură în perete, firidă. 6. stâlp care sprijină streașina casei.

păretar, păretare, s.n. – Pânză țesută sau brodată, asemănătoare covorului, ce se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. – Din părete (< lat. paries, -tis) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA) sau lat. parietarius (MDA).