păier [At: MARIAN, NA. 313 / Pl: ~e, ~i / E: pai + -ar] 1 sn (Reg) Saltea umplută cu paie¹ sau cu fân Vz mindir, părnăjac, sălmăjac, străjac. 2 sn (Reg) Construcție amenajată pentru păstrarea nutrețului, mai ales a fânului și a păioaselor Si: fânar, magazie, șopron, șură. 3 sm (Reg) Fiecare dintre cele două lemne cu care doi oameni cară o grămadă de fân până la locul unde se clădește claia Si: (reg) drug, rudă. 4 sm (Reg) Parte a batozei prin care ies paiele. 5 sm (Reg) Muncitor care cară paiele¹.

păier¹ (drug; parte a batozei; muncitor) s. m., pl. păieri

păier¹ (drug, parte a batozei, muncitor) s. m., pl. păieri

păier (drug, parte a batozei, muncitor) s. m., pl. păieri

păier, păieri, s.n. și m. 1. saltea umplută cu paie sau cu fân; mindir, părnăjac, sălmăjac, străjac. 2. construcție în care se păstrează nutrețul de vite; șopru, șură, magazie, fânar. 3. fiecare dintre cele două lemne cu care doi oameni aduc fânul pentru a-l așeza în claie. 4. parte a batozei prin care ies paiele. 5. (s.m.) muncitor agricol care cară paiele la treierat.