PĂI¹ adv. (Familiar, în concurență cu apoi (4); adesea cu rol de interjecție) a) (De obicei întărit prin «da», «desigur», «că», exprimă o afirmație sau o aprobare) Desigur, se înțelege. Păi că bine zici tu, măi babă, așa să facem, răspunse moșneagul. ȘEZ. II 107. b) (Întărește o întrebare retorică) Om stricat, domnule. Păi de ce am dezvorțat-o (= divorțat-o) pe Zița de el, gîndești? CARAGIALE, O. I 50. ◊ (Întărește o interjecție, un îndemn) E departe lotul tău.? – Uite, d-aici, din pădure, încă un plan. – Păi hai să-i dăm drumul mai repede. PREDA, Î. 145. Ai stricat, Simino, ce-ai cusut la piept! Ce-a fost bun; păi, uite, mînecile-s rele! COȘBUC, P. I 246 b) (Urmat de «dar») Se putea altfel? Am auzit că-i bolnav. – Păi dar! c) (Uneori urmat de interj. «de», «dă», exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? Știu eu? Ce cei pe dînsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai. ISPIRESCU, L. 267. Pleci? întrebă el... – Păi, ce să fac? CONTEMPORANUL, VI_II 295. (În forma poi) Poi dă, măi femeie, tot ești tu bisericoasă de s-a dus vestea! CREANGĂ, A. 39. d) (Exprimă neîncredere, suspiciune) Păi, cine știe ce ai de gînd! e) (Urmat de «bine», «cum» sau «cum așa», exprimă mirare) Păi cum, omule! - Variantă: poi adv.

PĂI¹ adv. (Fam.) 1. (Exprimă o afirmație, o aprobare) a) Desigur, se înțelege. Păi că bine zici (ȘEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? știu eu? Ce cei pe dînsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprimă neîncredere) Păi cine știe ce ai de gînd! 4. (Exprimă mirare) Păi cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apăi (< apoi).

păĭ, V. poĭ.

POI adv. v. păi.

poĭ adv. (lat. pos îld. post, după, apoĭ; it. poi, pv. pg. pos, fr. puis, sp. puess. V. apoĭ). Fam. 1. Dar (în unire cu dacă): Poĭ (saŭ apoĭ) dacă e așa, de ce nu-mĭ spuĭ? 2. Se înțelege, de sigur, dar cum alt-fel (serios orĭ iron.): Aĭ reușit? – Poĭ (saŭ poĭ cum saŭ poĭ dar) ! 3. Atuncĭ, pin urmare, decĭ (interogativ): Te duci? – Nu! – Poĭ?... 4. Vezĭ că, dar: Va ploŭa! – Poĭ eŭ am cortel! Poĭ eŭ am adăpost! – El cere răspuns. – Poĭ ce răspuns să-ĭ daŭ? – În Munt. și păĭ. Vechĭ și adj. = „de apoĭ”: în poĭul an, în vremea ceĭa poĭe, zilele cele ponile (îld. poile. Cod. Vor. 143, 131 și 139).

păi interj.

!păi interj.

păi adv., interj.

PĂI adv. dar?, oare? (~ așa să fie?)