păcurărie¹ sf [At: DRLU / Pl: ~ii / E: păcurar¹ + -ie] 1-4 (Îrg) Păcurărit¹ (1-4).

păcurărie² sf [At: (a. 1806) URICARIUL, X, 214 / Pl: ~ii / E: păcură + -ărie] (Înv) Prăvălie în care se vindea păcură (2).

PĂCURĂRIE f. înv. reg. Ocupație de păcurar. /păcurar + suf. ~ie

păcurărie (înv., reg.) s. f., art. păcurăria, g.-d. păcurării, art. păcurăriei

păcurărie (înv., reg.) s. f., art. păcurăria, g.-d. păcurării, art. păcurăriei

păcurărie s. f., art. păcurăria, g.-d. art. păcurăriei; pl. păcurării

PĂCURĂRIE s. v. ciobănie, oierit, păstorie, păstorit.

păcurărie s. v. CIOBĂNIE. OIERIT. PĂSTORIE. PĂSTORIT.

păcurărie², păcurării, s.f. (înv.) prăvălie, loc în care se vindea păcura.

păcurăríe, păcurării, s.f. (reg.) Ciobănie, păstorie. – Din păcurar + suf. -ie (DEX).