păcurar² sm [At: DDRF / Pl: ~i / E: păcură + -ar] 1 (Reg) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii (1) din pământ. 2-3 (Înv) Negustor (ambulant) care vindea prin sate păcură și petrol lampant Vz găzar.

PĂCURAR², păcurari, s. m. (Învechit și regional) Cel care scoate, cel care vinde păcură, petrol lampant.

PĂCURAR² ~i m. 1) înv. Negustor ambulant care vindea păcură și gaz lampant; găzar. 2) Muncitor care extrage păcură. /păcură + suf. ~ar

păcurar m. cel ce scoate sau vinde păcură: cu păcurarul când trăești, trebue să te mânjești PANN.

1) păcurár m. (d. păcură). Cel ce scoate saŭ vinde păcură.

păcurar (reg.) s. m., pl. păcurari

păcurar (reg.) s. m., pl. păcurari

păcurar (muncitor care extrage păcura, cioban) s. m., pl. păcurari

PĂCURAR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.

PĂCURAR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.

PĂCURARIU, Mircea (n. 1932, sat Ruși, jud. Hunedoara), teolog și istoric român. M. coresp. al Acad. (1997), prof. univ. la Sibiu și la Iași. Lucrări privind istoria bisericii din Transilvania și a Bisericii Ortodoxe Române („Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova”, „Începuturile Mitropoliei Transilvaniei”, „Transilvania în perioada dualismului”, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”); monografii („Gh. Șincai și Petru Maior”). A publicat numeroase documente istorice. Alte lucrări: „Istoria creștinismului antic”, „Le caractère roumain de la Transylvanie vu par les écrivains hongrois”, „Dicționarul teologilor români”.