PĂCALĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).

păcală [At: KLEIN, D. 392 / Pl: (1) ~le, (2-6) ~li / E: pvb păcăli] 1 sf (Reg) Păcăleală (4). 2 sm Om isteț, glumeț și poznaș, care își bate joc de toată lumea Si: (pop) pepelea. 3 sm Om sucit. 4 sm (Îe) S-a găsit ~ cu tândală Se zice despre două persoane care se potrivesc în a face glume și cărora le place să-și bată joc de toată lumea. 5 sm (Îvr) Șarlatan. 6 sm (Mol) Persoană care spune vorbe de duh, glume etc. Si: (reg) păcălici (3).

PĂCALĂ, s. m., păcale, s. f. 1. s. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).

PĂCALĂ¹ s. f. (Rar) Păcăleală. Nu e ghiceală și păcală ca să ne dea... de ocară. DELAVRANCEA, la TDRG.

păcală¹ (păcăleală) (reg.) s. f., g.-d. art. păcalei; pl. păcale

păcală¹ (păcăleală) (reg.) s. f., g.-d. art. păcalei; pl. păcale

păcală (păcăleală) s. f., g.-d. art. păcalei; pl. păcale

PĂCALĂ s. v. ademenire, amăgire, farsă, festă, ghidușie, glumă, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, păcălitură, poznă, prostire, prostit, ștrengărie, trișare.

păcală s. v. ADEMENIRE. AMĂGIRE. FARSĂ. FESTĂ. GHIDUȘIE. GLUMĂ. ÎNȘELARE. ÎNȘELĂCIUNE. ÎNȘELĂTORIE. MOMIRE. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLIRE. PĂCĂLIT. PĂCĂLITURĂ. POZNĂ. PROSTIRE. PROSTIT. ȘTRENGĂRIE. TRIȘARE.