PÂRÂȘ, pârâși, s. m. (Pop.) Persoană care pârăște; reclamant. – Pârî + suf. -âș.

pârâș, ~ă smf [At: CORESI, L. 440/21 / V: (înv) părăș, păr~ / Pl: ~i, ~e / E: pârî + -iș] 1 sf (Îvr) Persoană care se plânge de faptele sale cuiva. 2 (Jur; înv; șîs ~ul mare, ~ul de sus, ~ul deasupra) Reclamant. 3 (Îvr; pex) Vrăjmaș. 4 sm (Jur; îrg; șîs ~ul mic, ~ul de jos) Împricinat. 5 (Jur; îvr; îas) Pârât² la un proces. 6 sm (Pop) Diavol.

PÂRÂȘ, pârâși, s. m. (Pop.) Cel care pârăște; reclamant. – Pârî + suf. -âș.

părâș sm vz pârâș

PÎRÎȘ, pîrîși, s. m. (Popularși arhaizant) împricinat; (în special) cel care pîrăște, reclamant. A poruncit neguțătorului... să răscumpere ochiul cu două sute de galbeni: o sută de galbeni pîrîșului și o sută pîrcălăbiei. SADOVEANU, D. P. 156.

pârîș m. pârîtor.

pîrîș și (vechĭ) pîríș m. (d. pîră). Rar. Acela care pîrăște, reclamant. (În Ps. S. oblicitor).

pârâș (pop.) s. m., pl. pârâși

pârâș (pop.) s. m., pl. pârâși

pârâș s. m., pl. pârâși

pârîș, -șă.

PÂRÂȘ s. v. reclamant.

PÂRÂȘ s., adj. v. adversar, dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș.

pîrîș s., adj. v. ADVERSAR. DUȘMAN. INAMIC. POTRIVNIC. VRĂJMAȘ.

pîrîș s. v. RECLAMANT.

pârấș, pârâși, s.m. (pop.) Cel care pârăște; reclamagiu: „...să le fie pîrîș sfănta beserică și aceste dumnezeiești cărți la strajnicul și dreptul județu...” (Bârlea, 1909: 162; doc. din 1732). – Din pârî + suf. -îș (DEX, MDA).

pârâș, pârâși, s.m. – (pop.) Cel care pârăște; reclamagiu: „Surorile-s martorii, / Mă-ta-i pârâșu’ lejii” (Bilțiu, 2006: 166). – Din pârî (< sl. pirěti) + suf. -îș (Scriban, DEX, MDA).