9 definiții pentru purcedere purcedire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede.

PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede.

purcedere sf [At: BIBLIA (1688), 692/44 / V: (reg) ~dire / Pl: ~ri / E: purcede] (Înv) 1 Pornire la drum Si: purces1 (1), purcezătură. 2 Trimitere. 3 (Spc) Pornire la luptă contra unui dușman. 4 (Pop) Origine.

PURCÉDERE s. f. (Învechit) Acțiunea de a purcede; plecare, pornire. Mă folosesc de purcedereo domnului Rișard. ca să dau această scrisoare. KOGĂLNICEANU, S. 51.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi

purcédere s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PURCÉDERE s. v. naștere, obârșie, origine, plecare, pornire, proveniență.

purcedere s. v. NAȘTERE. OBÎRȘIE. ORIGINE. PLECARE. PORNIRE. PROVENIENȚĂ.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

purcédere, purcederi s. f. 1. Acțiunea de a purcede și rezultatul ei. 2. (Bis.) Modul în care Sfântul Duh are existența ipostatică din Tatăl, principiul unității și izvorul comun al dumnezeirii, care naște pe Fiul și purcede pe Duhul, care a constituit, prin adaosul „și de la Fiul” (FIlioque) de către Bis. romano-catolică, una dintre cauzele teologice ale marii schisme din 1054. – Din purcede.

Intrare: purcedere
purcedere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • purcedere
  • purcederea
plural
  • purcederi
  • purcederile
genitiv-dativ singular
  • purcederi
  • purcederii
plural
  • purcederi
  • purcederilor
vocativ singular
plural
purcedire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • purcedire
  • purcedirea
plural
  • purcediri
  • purcedirile
genitiv-dativ singular
  • purcediri
  • purcedirii
plural
  • purcediri
  • purcedirilor
vocativ singular
plural

purcedere purcedire

etimologie:

  • vezi purcede
    surse: DEX '98 DEX '09