pupezică sf [At: H XI, 389 / Pl: ~ele / E: pupăză + -ică] 1-2 (Orn; șhp) Pupejoară (1-2). 3-8 (Fig; șhp) Pupejoară (3-8). 9-10 (Mpl) Orăstică (Orobus vernus sau Lathyrus vernus). 11-12 (Mpl) Orăstică (Orobus niger sau Lathyrus niger).

PUPEZEA, -ICĂ, pupezele, s. f. 1. Diminutiv al lui pupăză. 2. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Din pupăză.

pupăzea sf vz pupezea

pupezea sf [At: BRANDZA, PL. 545 / V: (reg) ~elă, ~păz~ / Pl: ~ele / E: pupăză + -ea] 1-2 (Orn; șhp) Pupejoară (1-2). 3-8 (Fig; șhp) Pupejoară (3-8). 9-10 (Mpl) Orăstică (Orobus vernus sau Lathyrus vernus). 11-12 (Mpl) Orăstică (Orobus niger sau Lathyrus niger).

pupezelă sf vz pupezea

PUPEZELE s. f. pl. Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Pupăză + suf. -ele.

PUPEZELE s. f.. pl. Plantă erbacee de pădure din familia leguminoaselor, cu frunze lucioase, cu flori întîi roșii, apoi albastre și la urmă verzui (Orobus vernus); pupăză; orăstică.

PUPEZELE f. pl. Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, având frunze compuse și flori purpurii, mai apoi albastre și la urmă verzi, grupate în formă de ciorchine. /pupăză + suf. ~ele

!pupezică (rar) s. f., g.-d. art. pupezelei; pl. pupezele

!pupezea/pupezică s. f., art. pupezeaua/pupezica, g.-d. art. pupezelei; pl. pupezele, art. pupezelele

pupezele s. f. pl.

PUPEZELE s. pl. v. orăstică, pupăză.

pupezele s. pl. v. ORĂSTICĂ. PUPĂZĂ.

pupezea, pupezele, s.f. (reg.) 1. pupăză mică, pupejoară. 2. plantă erbacee din familia leguminoaselor; orăstică.